Revine blestemul Negoiță la Dinamo? Ce se poate întâmpla cu acțiunile lui Dinamo după schimbarea patronilor

George Drafta 01.03.2023, 14:22
Revine blestemul Negoiță la Dinamo? Ce se poate întâmpla cu acțiunile lui Dinamo după schimbarea patronilor

Dinamo s-a vândut săptămâna trecută, iar venirea unui nou patronat i-a făcut pe fani să spere că lucrurile se pot îndrepta în Ştefan cel Mare.

Numele lui Nicolae Badea a fost intens vehiculat. În condiţiile în care chiar fostul acţionar dinamovist a recunoscut că s-a implicat în afacerea care să aducă o rază de speranţă în sufletele tuturor dinamoviştilor.

Odată cu apariţia noilor propriteari ar putea să se schimbe şi percepţia despre gruparea alb-roşie. Care ar putea deveni interesantă şi pentru alţi oameni de afaceri. Dornici să pună umărul la renaşterea unui brand al sportului românesc.

Nicolae Badea
Nicolae Badea

Printre cei care s-ar putea implica activ la Dinamo se află şi fostul finanţator, Ionuţ Negoiţă, cel care s-a retras din poziţia pe care o deţinea în favoarea grupului de firme a lui Pablo Cortacero, în vara lui 2020.

Badea susţinerea revenirea lui Negoiţă

Patron al clubului timp de şapte ani şi jumătate, Ionuţ Negoiţă a fost acuzat de suporteri că a provocat prăbuşirea lui Dinamo.

Ionuţ Negoiţă şi Nicolae Badea, pe vremea în care ambii se aflau în acţionariatul clubului
Ionuţ Negoiţă şi Nicolae Badea, pe vremea în care ambii se aflau în acţionariatul clubului

„Eu am avut o relație foarte bună cu Ionuț Negoiță până să devină acționar. El a decis să rămână singurul acționar la Dinamo. Sunt convins că a crezut că poate să ducă acest lucru. Când a văzut că nu obține rezultatele pe care și le-a propus a decis să cedeze pe o valoare nesemnificativă pachetul majoritar deținut la Dinamo.

Eu cred că și Ionuț Negoiță a fost, este și va rămâne un dinamovist real, care a dus până la urmă cu dificultățile pe care el le știe mai bine decât le știu eu, a dus câțiva ani de zile, a reușit să susțină financiar clubul”, a menţionat Nicolae Badea, pentru Fanatik.

Surpriza Vladimir Cohn

Şi Vladimir Cohn s-ar putea gândi la o întoarcere în cazul în care lucrurile vor evolua în direcţia dorită. Fostul acţionar din „Groapă” este în prezent în organigrama celor de la FC Voluntari.

Vladimir Cohn
Vladimir Cohn

„Sângele apă nu se face! Din punctul ăsta de vedere cred că e valabil pentru toți dinamoviștii. Domnul Cohn poate să răspundă. Risc o sancționare ironică din partea domnului Cohn. E prietenul meu și îl apreciez deosebit, dar care e plin de sarcasm. Prefer câteva strigături malițioase din peluză decât sarcasmul domnului Cohn.

Traseul corect e acela de a distrbui hai să spunem o sarcină socială cum o reprezintă brandul Dinamo și alte branduri sportive mari. Dacă nu există un singur acționar, nu există decât a doua variantă, aceea a mai multor acționari, care împărtășesc aceeași cultură managerială. Responsabilitate, transparență și seriozitate”, a mai transmis Badea.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622