Fostul jucător al lui Gigi Becali, care alerga cel mai mult pe teren, în timpul meciurilor echipei Steaua, a început de jos. Chiar de jos. În cadrul unui interviu recent, Bănel Nicoliță a povestit amintiri din copilăria sa, mai precis începutul în fotbal marcat de sărăcie.
Fostul preferat al lui Gigi Becali are acum o viață mai bună pe care a obținut-o prin multă muncă și puțin noroc. Bănel Nicoliță a povestit, în cadrul unui interviu acordat recent, cum s-a prezentat pe teren, la primul său meci, în cizme de cauciu.
În ciuda faptului că ceilalți aveau echipament corespunzător pentru un teren de fotbal, el nu avea bani să își cumpere nici măcar o pereche de teneși. Evident, sărăcia l-a marcat pe Bănel Nicoliță și viața lui s-a schimbat când a ajuns la Steaua, echipa de pe vremuri a lui Gigi Becali. Acolo a activat din anul 2005 până în 2011 și domina terenul la fiecare meci. Cum era de așteptat, banii au început și ei să apară!
„Eu am început în cizme! Prima zi în care m-am dus, m-am dus în cizme de cauciuc, erau din alea, că era iarnă, și erau până sus. M-am dus o săptămână întreagă la muncă și am strâns niște bănuți. La prașilă, la camp și i-am zis mamei ‘nu vreau nici un ban, vreau doar să-mi iei și mie o pereche de teniși’”, a spus Bănel Nicoliță, conform sport.ro.
În ciuda faptului că nu a fost un jucător de talia lui Messi sau Ronaldă, faima lui Bănel a ajuns peste hotare. Și nu doar o dată! Nicoliță susține că a fost uimit de profesionalismul francezilor de la St. Etienne, care au plătit 700.000 de euro pentru a îl aduce la echipă.
Momentul care l-a marcat pe Bănel Nicoliță la prima întâlnire oficială cu antrenorul echipei St. Etienne a fost, și el, rememorat în cadrul aceluiași interviu. Bănel a fost uimit să afle că antrenorul a decis să îl achiziționeze după ce a vizionat 25 de DVD-uri cu activitatea lui pe traseu.
„Eu, când am ajuns la St. Etienne avea 25 de CD-uri cu mine. Și mi-a arătat: „Uite, Banel, să știi că nu te-am luat așa, te-am urmărit doi ani de zile, știu tot ce faci, ce mănânci, unde te duci”. Știa absolut tot omul”, a mai spus Bănel Nicoliță, care trăia reale drame pe teren din cauza rasismului.
Fostul fotbalist preferat de Gigi Becali s-a retras din fotbal în anul 2022, când activa la FC Făurei. În palmaresul său de jucător are 4 trofee cu FCSB: 2 campionate, o Cupă a României, o Supercupă și o semifinală de Cupa UEFA. A fost cotat și la halucinanta sumă de 3 milioane de euro. În prezent, după mai multe probleme personale și de ordin financiar, Gigi Becali este antrenor la CS Făurei.