Mahadi Mahrez Kayondo (26 de ani), din Uganda, și Cosmin Ciocoteală (25 de ani) au fost prezentați de CSA Steaua. Daniel Oprița i-a avut în probe pe cei doi jucători.
Daniel Oprița nu se dezminte. Antrenorul liderului din Liga2 continuă să întărească echipa, deși roș-albaștrii nu au drept de promovare nici în acest sezon. „Militarii” au bătut palma cu doi jucători care au impresionat în perioada de pregătire.
Ugandezul a venit în România în iunie 2021 și a mai jucat pentru CSM Deva, ACS Poli Timișoara și CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.
„Nu mi-am propus un anumit număr de goluri. Vreau să ajut Steaua să obțină cât mai multe victorii în a doua parte a sezonului”, a declarat Mahrez după ce a fost anunțat împrumutul său la Steaua.
De partea cealaltă, Cosmin Ciocoteală a fost dorit de Universitatea Craiova în 2016. Între timp, fundașul născut la Drobeta-Turnu Severin a jucat și pentru CSM Alexandria.
La fel ca Mahrez, Ciocoteală a primit un contract de șase luni, cu posibilitatea de prelugire.
„Sunt bucuros că am ajuns la Steaua. Îmi doresc să am evoluții cât mai bune și să ne facem fanii fericiți la fiecare joc”, a spus Cosmin Ciocoteală după ce a semnat cu Steaua.
„Clubul Steaua București a oficializat transferurile jucătorilor Mahadi Mahrez Kayondo (26 ani) și Cosmin Ciocoteală (25 ani). Cei doi au semnat angajamente pe șase luni, situația lor urmând a fi rediscutată la finalul sezonului.
Atacantul Mahadi Mahrez Kayondo a sosit în Ghencea de la CSM Deva, sub formă de împrumut până în vară. El va evolua cu numărul 89 și își dorește să obțină cât mai multe succese cu Steaua.
Fundașul central Cosmin Ciocoteală a ajuns la Steaua de la CSM Alexandria și va purta în retur tricoul cu numărul 97”, a anunțat Steaua pe conturile de socializare.
În ciuda rezultatelor bune, CSA Steaua nu a avut parte de susținere din partea fanilor. Daniel Oprița s-a plâns de boicotul suporterilor, care nu și-au ascuns dezamîgirea că echipa nu poate promova.
„Mă refer și la suporteri, nu la galerie. La oamenii care scriu, care doar stau și spun că sunt steliști până la moarte… Când nu a mai venit Peluza Sud, din cauza problemei care a fost, s-a văzut. Eu nu vorbesc de ei și de cei de la Tribuna 2.
Au fost meciurile cu Oțelul, cu Dej, niște derby-uri de clasament. Poate băieții ăștia, fotbaliștii, vor și ei să simtă că joacă la Steaua. A venit Dejul și se auzea pe stadion ”Dejul, Dejul!”. E o frustrare și pentru noi. Mă uitam de pe bancă și întrebam pentru ce jucăm. Să vezi stadionul gol… Suntem steliști, știm că suntem în Liga 2, dar credeam că vom promova în Liga 2 și vom juca cu 7.000-8.000 de spectatori.
La Tribuna 0 sunt biletele pe care le primim noi de la club și le dăm apropiaților. Văd aceleași fețe și când e frig, și când e cald. Eu înțeleg, galeria nu poate să vină acum, ei oricum au venit și în deplasare lângă noi mereu. Au rămas doar ei cu noi.
Restul, cei care se bat cu pumnul în piept, e stadionul gol. M-am săturat și eu de întrebarea asta cu stadionul gol, găsesc scuze, zic că sunt plecați la mare, că sunt plecați la munte”, a declarat Oprița în emisiunea „Națiunea stelistă”.