Gaziantep și-a anunțat retragerea din campionat, după dezastrul produs de cele două cutremure care au lovit Turcia. Una dintre variantele luate în calcul de bașkani este împrumutul jucătorilor pentru restul sezonului. De situație ar putea profita Marius Șumudică. Antrenorul lui Al Raed are o relație excelentă cu mijlocașul, pe care l-a adus în Superlig din Bundesliga.
Fotbalul nu putea scăpa cu bine după sinistrul care a lovit Turcia. Deși TFF a anunțat că sezonul va fi reluat peste două sau trei săptămâni, există riscul ca totul să fie aruncat în aer. Gaziantep și Hatayspor au anunțat deja că se retrag din Super Lig. Mai mult, și desfășurarea ligii secunde va fi afectată. Yeni Malatyaspor și-a anunțat retragerea.
Presa de la Istanbul dezbate pe larg care ar fi varianta optimă pentru revenirea la normalitate. Cum președintele Federației a anunțat reluarea sezonului, acesta ar putea continua fără două dintre echipe. Gaziantep și Hatay nu mai pot continua campionatul, care se poate desfășura în doar 17 echipe. Totuși, oficialii fotbalului turc trebuie să decidă sub ce formă va fi reorganizat sezonul.
Varianta cea mai plauzibilă este ca cele două echipe să revină în Super Lig din sezonul viitor. O altă variantă, susținută de tot mai mulți dintre suporteri, ar fi ca sezonul să fie înghețat așa cum este în acest moment.
Dar ce se va întâmpla cu jucatorii celor două cluburi care și-au anunțat imposibilitatea de a continua sezonul, după dezastrul produs de cele două cutremure majore de acum cinci zile? Cele mai multe voci susțin că aceștia ar putea fi lăsați liberi până anul viitor, când vor reveni la actualele echipe. Acesta ar presupune ca cei care îi vor împrumuta să le suporte și salariul.
Și numele lui Alex Maxim este implicat în calculele turcilor. Dacă va rămâne liber de contract pentru restul sezonului, acesta ar putea ajunge în Arabia Saudită. Marius Șumudică este cunoscut ca un admirator al mijlocașului pe care l-a adus din Bundesliga în prima ligă a Turciei. Astfel, Alex Maxim ar putea continua sezonul în tricoul lui Al Raed.
Și Yeni Malatyaspor și-a anunțat retragerea din acest sezon. Fosta echipă a lui Marius Șumudică este pe ultimul loc în liga a doua din Turcia și nu mai are forța financiară și organizatorică de a continua campionatul.
„Pregătim petiția pentru retragerea acestui sezon. Decizia noastră este să nu stricam scheletul echipei, ne gândim și să împrumutăm pentru bani. Ne vor ajuta și celelalte cluburi ale noastre. Vom împrumuta măcar 1-2 dintre jucătorii noștri ca să ne eliberăm de salariul lor. Am vorbit și cu jucătorii noștri și am primit răspunsuri pozitive în acest sens. Să sperăm că ne vom avea forța de a ne pregăti pentru sezonul următor”, a spus Memik Yılmaz, președintele lui Yeni Malatyaspor.
În conformitate cu decizia luată de Consiliul nostru de administrație, am transmis Federației Turce de Fotbal solicitarea noastră de retragere din ligă”,
Comunicat Yeni Malatyaspor.
Alex Maxim a scăpat cu bine de cele două cutremure care au afectat sudul Turciei. Mijlocașul a plecat în Germania, pentru a-și rezolva probleme personale, iar tragedia l-a prins departe de Gaziantep.
„Eu sunt în Germania, e totul ok. Am aflat când m-am trezit… am avut liber după meciul pe care l-am jucat. Majoritatea jucătorilor sunt plecaţi din oraş, dar ţinem legătura cu cei de acolo.
Lucrurile nu sunt ok, nu ştiu nici eu foarte multe. M-am trezit puţin în şoc, am avut 2 milioane de mesaje pe telefon. Nu ştiam ce se întâmplă. Toată lumea de la club e ok, din ce am înţeles, dar în rest nu ştiu foarte multe lucruri.
Am vorbit cu familia, m-au sunat toţi să vadă dacă sunt ok. Unii dintre ei credeau că sunt în Turcia, verişoare, unchi… nu ştiau că sunt plecat. Din câte am înţeles e totul închis, aeroportul este închis. Probabil în următoarele 2-3 zile nu avem cum să zburăm. Nu se pune problema de fotbal în perioada următoare, vă daţi seama.
Vedem ce se întâmplă, nu ştim. De o oră stau pe telefon. Mulţumesc lui Dumnezeu, dar am prieteni acolo, am colegi care erau acolo. Mi-au povestit că un minut şi jumătate a durat… toată lumea e în stradă, nu au voie să se întoarcă în case”, a declarat Alex Maxim pentru Antena Sport.