Preşedintele campioanei a ieşit cu o declaraţie care să linştească apele. După ce Dan Petrescu fusese „amendat” de Mihai Stoica în urma afirmaţiilor făcute la sfârşitul meciului de duminică seară.
Înfrângerea venită pe final în faţa vicecampioanei l-a supărat rău pe „Bursuc”. Tehnicianul de 55 de ani punând eşecul, şi pe seama ghinonului. „Au dat gol din nimic”, a fost remarca ce a deranjat tabăra roş-albastră. Imediat, Mihai Stoica a reacţionat reamintindu-i lui Petrescu de alte momente când echipa sa a câştigat cu mult noroc. La mai bine de 24 de ore după ultimul fluier din Gruia, Cristi Balaj a ţinut să ofere o explicaţie pentru ceea ar fi vrut de fapt să spună antrenorul învinsei din derby.
”Orice înfrângere ne ustură, mai ales când joci împotriva unei echipe cu șanse la câștigarea campionatului. Ne-am împărțit punctele. Noi am jucat în București, am câștigat și am fost felicitați de către cei de la FCSB. Am avut o bucurie moderată, noi ne bucurăm diferit când câștigăm împotriva lor.
Acum s-a întâmplat să fie mult mai buni decat noi. Portarul nostru a avut intervenții excelente. E adevărat că și datorită lui Krasniqi, portarul lor a fost remarcat. În repriza a doua, după intervenția lui Petrescu, am jucat mai bine. Dacă Dan Petrescu a avut o remarcă la golul lor, probabil a vrut să spună că a venit neașteptat, pentru că am jucat mult mai bine în repriza a doua”, a declarat şeful ardelenilor la Digi Sport.
Pe cai mari după victorie, latifundiarul din Pipera a ţinut să pună lucrurile la punct, deranjat la rândul său de felul în care a interpretat situaţia Dan Petrescu.
”Golul nu a venit din nimic, a venit din jocul nostru din primul minut. Dumnezeu face dreptate, nu mereu, dar o mai face. Nu ai văzut că nu s-a schimbat nimic. Nu aveai ce să schimbi. Dacă juca perfect echipa… Când se joacă, nu se mai schimbă.
Bine, mă, cu Farul a fost jocul nostru. S-a întâmplat aia acolo…în primul rând a fost gol valabil, al treilea. Se întâmplă o dată la 20 de ani să dai două goluri în prelungiri”, a spus Gigi Becali.
Mihai Stoica a fost primul care i-a dat replica lui Petrescu, cu care a colaborat la Unirea Urziceni.
„Acțiunea a fost excepțională, unul dintre cele mai frumoase goluri din actuala ediție. Octavian îl simte pe Edjouma, doar un jucător de geniu poate să facă așa ceva. Dar să spui că golul vine de nicăieri, când tu ai bătut la Voluntari cu un autogol…”, a fost analiza lui MM Stoica la Orange Sport.