Emma Răducanu a fost avertizată de către o fostă jucătoare profesionistă de tenis cu privire la riscurile pe care le implică afișarea „excesivă” pe rețelele de socializare din partea unei sportive de acest nivel. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre o sportivă foarte tânără, cum este cazul jucătoarei de tenis din Marea Britanie, care are tată român.
Monica Puig este cea care a sfătuit-o pe jucătoarea de doar 20 de ani în acest sens. Originară din Puerto Rico, ea a câștigat medalia de aur în proba de simplu la Jocurile Olimpice din 2016, disputate la Rio de Janeiro. A fost primul aur olimpic din istoria țării sale.
Deși are doar 29 de ani, ea s-a retras deja din tenisul de performanță de ceva timp. Cea mai bună clasare a sa în circuitul WTA a fost un loc 27. Acum, ea a vorbit despre parcursul de până acum al Emmei Răducanu.
Monica Puig a pus accent pe faptul că sportiva britanică a ajuns aproape de nicăieri în elita tenisului feminin mondial, odată cu succesul formidabil înregistrat în 2021 la US Open. Astfel, ea a ajuns la o vârstă foarte fragedă să fie în centrul atenției fanilor. De asemenea, Emma Răducanu a început să fie și „vânată” de sponsori.
Ulterior însă, evoluțiile sale nu au mai fost la nivelul așteptat. În prezent, ea se află doar pe locul 80 în lume. În opinia Monicăi Puig, acest declin poate fi pus pe seama aparițiilor foarte dese ale Emmei pe rețelele de socializare. Fosta jucătoare a explicat că acest tip de interacțiune poate avea și efecte „toxice”, mai ales când este vorba despre jucătoare tinere.
„Am văzut-o de multe ori pe teren la US Open, când a câștigat acel titlu, și este o jucătoare foarte talentată.
Din punct de vedere fizic, este încă foarte tânără. Nu o să spun că este deja o jucătoare foarte consacrată, cu multă experiență. Ea a câștigat acel titlu de la US Open neavând multe turne WTA în spate și nu a avut un calendar complet.
Încă are nevoie de timp să se dezvolte și să afle cine este ca jucătoare de tenis, cine este ca persoană.
Rețelele sociale sunt un instrument grozav pentru a vă stimula brandul, dar poate fi toxic. Mai ales pentru o persoană ca Răducanu, care are atât de mulți oameni care o urmăresc și atât de mulți oameni care vor s-o vadă. Nu vor fi toți care să te iubească. O să apară și cei care nu te vor plăcea”, a spus Monica Puig, citată de ziare.com.