Victor Angelescu (38 de ani) a vorbit despre meciul pe care Rapid îl va juca împotriva celor de la FC U Craiova. Partida este programată pe 10 februarie și este considerată una de risc ridicat, din cauza rivalității dintre cele două grupări de suporteri.
În așteptarea unui verdict din partea Comisiei de Disciplină a FRF, Adrian Mititelu a tăiat în carne vie. L-a pus la zid pe unul dintre angajați, apoi a anunțat măsuri drastice în ceea ce privește suporterii echipei. Aceștia nu vor mai putea încuraja echipa din tribunele stadionului „Ion Oblemenco”. Ce se va întâmpla, însă, în meciurile din deplasare?
Se așteaptă măsuri drastice și reașezarea ostilităților din fotbalul românesc. Scandalul rasist și xenofob provocat de fanii olteni la Sfîntu Gheorghe va lăsa urme nu doar în ceea ce privește echipa lui Adrian Mititelu, ci și în întreg fotbalul românesc. Este și măsura cerută de Laszlo Dioszegi, care a vorbit despre caz și în presa maghiară.
Și viitoarele adversare ale oltenilor încearcă să lămurească lucrurile din timp, pentru a evita eventuale tensiuni suplimentare. Cu atât mai mult cu cât mai multe grupuri de suporteri din România și-au anunțat solidaritatea cu susținătorii echipei lui Adrian Mititelu.
„În primul rând trebuie să vedem ce verdict se va da în cazul suspendării meciului de la Sf. Gheorghe. Apoi, dacă echipa oaspete, indiferent cum se numește, nu ia în primire sectorul din stadion rezervat suporterilor săi, noi nu avem cum să le vindem bilete acolo.
Deci fără acceptul adversarilor, suporterii lor nu pot intra ca grup organizat pe stadion. Așa se întâmplă peste tot. Dacă un club nu anunță că va avea galerie în deplasare, nu li se dau bilete”, a precizat Victor Angelescu pentru Digi Sport.
Convins că ținta acțiunilor suporterilor lui FC U Craiova este chiar persoana sa, Adrian Mititelu este decis să nu mai cedeze teren în fața ultrașilor. Omul de afaceri a anunțat închiderea stadionului la meciurile de acasă ale echipei lui Nicolo Napoli.
„Având în vedere evenimentele din ultima perioadă, prin care unii dintre membrii galeriei s-au dedat la acte huliganice contrare legii și regulamentelor FRF, prin care s-au creat prejudicii uriașe pentru club și luând în calcul amenințările directe cu privire la producerea unor alte evenimente care să conducă la pagube pentru club, am luat următoarele hotărâri:
1) Desfășurarea meciurilor pe teren propriu, fără spectatori, pe o perioadă nedeterminată;
2) Efectuarea de demersuri către FRF și autoritățile statului în vederea adoptării de urgență a unei legislații care să prevină aceste manifestări;
3) Clubul va comunica procedura prin care cei care au achiziționat abonamente vor putea să primească contravaloarea acestuia.
Clubul își exprimă regretul profund față de suporterii loiali ai clubului, în special față de abonați sau de cei de bună-credință, care nu au nicio vină și care suportă consecințele”, se arată în comunicatul oficial emis de FCU Craiova.