Cristiano Ronaldo va face pasul spre Al-Nassr și va părăsi Europa pentru prima oară în carieră. Atacantul portughez va semna cel mai mare contract din istoria fotbalului și, chiar dacă va ieși din zona fotbalului mare, se va putea pregăti pentru Euro 2024.
Una dintre „clauzele” ce l-au convins pe Ronaldo să semneze cu Al-Nassr a fost cea legată de noua lui locuință.
Clubul îi pune la dispoziție o casă într-un apartament rezidențial din Riyadh, evaluată la 15 milioane de euro. Aceasta are opt dormitoare, iar una dintre facilitățile ce l-au încântat pe Ronaldo este cea legată de existența unui bazin olimpic în casă.
Al-Nassr i-a făcut o ofertă de nerefuzat, iar Cristiano Ronaldo ar urma să semneze în zilele următoare cu echipa din Asia.
Presa din Anglia anunță că Ronaldo se pregătește deja de vizita medicală, iar dacă totul decurge conform planurilor va deveni jucătorul saudiților din 2023.
El va semna un contract până în 2025, urmând că mai apoi să devină ambasador al fotbalului saudit până în 2030. 200 de milioane de euro va fi salariul lui Ronaldo, compus din remunerația oferita de club plus contractele de imagine pe care le va semna.
În total, Ronaldo ar urma să primească peste 1.3 miliarde de dolari de la saudiți. Acesta a bătut deja palma cu clubul.
Poate Ronaldo să își relanseze cariera în afara Europei?
Cristiano Ronaldo este în fața unei decizii pe care, la rândul lui, a trebuit să o ia acum câțiva ani Zlatan Ibrahimovic.
Acesta a plecat în 2018, la 37 de ani, adică vârstă lui Ronaldo, la LA Galaxy, din MLS, liber de contract, după despărțirea de Manchester United.
Acesta a stat doi ani în MLS, marcând de 53 de ori în 58 de meciuri, relansând un interes din partea echipelor europene, care în 2018 nu se mai uitau la el.
A devenit la AC Milan după parcursul din MLS, echipă pentru care, în sezonul trecut, a marcat 8 goluri în 27 de meciuri.
Ronaldo merge pe același drum, dar nu în MLS, ci în Arabia Saudită. Al-Nassr este o echipă bună a Asiei, motiv pentru care există toate motivele ca Ronaldo să revină în anii următori în Europa. Contractul său cu arabii e valabil până în 2025.
Mondialul din Qatar a fost un eșec total pentru starul Portugaliei, iar acesta nu concepe ca acesta să fie finalul la națională. Mai ales după ce rivalul de-o viață, Leo Messi, a atins deja cel mai înalt punct din fotbal: a devenit campion mondial.
Ronaldo consideră că mai poate oferi multe lucruri naționalei, mai ales că Portugalșia va avea un selecționer nou. Conservatorul Fernando Santos a fost îndepărtat, după ce o generație foarte bună a lusitanilor s-a oprit doar în sferturi.
Santos și Ronaldo au avut o dispută, care l-a retrogradat pe fostul atacant de la Manchester United pe banca de rezerve.