E seara dinaintea primei semifinale de la Mondiale, Argentina – Croația, iar în Souq Waqif, piața centrală din Doha, e o forfotă îngrozitoare. De altfel, așa e aici în fiecare zi, în fiecare noapte.
Oamenii se opresc la restaurantele înșiruite umăr lângă umăr, la o terasă sau la interior, unde aerul condiționat mai atenuează din zăpușeala de afară. La Damasca One te îmbie bucătăria siriană, la Bandar Aden – cea yemenită, la Al Adhamiyah e meniul irakian, la Al Matbakh simți aromele indiene. La Al Mourjan sunt cei mai savuroși burgeri de vită.
Squadra azzurra n-a ajuns, din păcate, în Qatar, chiar s-a simțit absența ”macaronarilor” și a minunatei fervori din jurul naționalei lor!, dar Italia Mia aduce măcar sute și mii de pizza pentru a ține ”Cizma” conectată la Mondial. Iar la Shawarma Station e, neîndoios, cea mai tare șaorma, cu de toate!, și coada serioasă din dreptul geamului aburit spune că lumea e de acord cu această concluzie.
Mâncărurile tradiționale qatareze sar și ele pe platourile purtate cu dibăcie către mese de picoli teribil de îndemânatici: machbous – un amestec de orez, carne, ceapă, roșii și o furtună de condimente, ghuzi – friptura de miel cu orez și nuci sau madrouba – un terci picant din care nu lipsesc orezul, ghimbirul, cuișoarele sau coaja de lime.
Ca să nu mai vorbim de dulciurile care înebunesc retina și asaltează papilele gustative, iar a alege un singur produs e o misiune frustrantă și o blasfemie la adresa atâtor versiuni de prăjituri!
În interiorul souq-ului, printre ziduri care respiră aerul Orientului Mijlociu, pe culoare de maximum 2 metri lățime, vizitatorii dau nas în nas cu însăși tradițiile locale. Țesături, parfumerii, decorațiuni, mărgele, mirodenii, haine arăbești, croitorii ca pe vremuri în Bucureștiul interbelic, toate sunt aliniate alături de magazine care s-au adaptat vremelnic la cererea Mondialului: tricouri, eșarfe, fulare, căciuli, steaguri în culorile tuturor naționalelor care au fost prezente pe tabloul CM.
Evident, acum, înaintea semifinalelor, cererea maximă e pentru cvartetul care atacă trofeul pe ultima sută de metri. Argentina și Marocul se vând însă ca pâinea caldă, iar în aglomerația blândă de pe arterele souq-ului cântecele de la Buenos Aires și Rabat răzbat cu aceeași sonoritate cu care muezinii cheamă la rugăciune din vârful minaretului.
Fanii sunt puși pe glume și pe năzbâtii, câteva grupuri în colțuri diferite ale pieței și-au găsit o nouă distracție pentru a aduna lumea laolaltă, indiferent de regiunea de proveniență sau de prezența/absența de la Mondial. Pe ritmuri de ole, se aud scandări cu USA, Sweden, Ibra, Denmark, Chile, Japan, Mexic, Italy, Baggio, Serbia, India, Thailand sau Colombia.
Evident, introduc și România în jocul nopții, și numele lui Hagi e acum pe buzele galeriilor ad-hoc, iar marocanii în special sunt tare entuziasmați, fiindcă au și ei acasă propria dinastie Hadji: Mustapha, ex-Nancy, Sporting sau Coventry, considerat printre cei mai buni 50 fotbaliști africani all-time, Youssouf, ex-Nancy, Bastia sau Rennes, sau Samir, ex-Strasbourg, Fola Esch, încă în activitate în Luxemburg, la ”prietenii” lui CFR Cluj de la Dudelange.
Așa arată Souq Waqif în ultimele strigăte ale Mondialului, iar această amestecătură incredibilă de nații, de gusturi, de culturi, de limbi, de cromatică și de obiceiuri e însăși esența turneului.