Ionel Ganea a analizat prestațiile fiului său, George, la primele două dueluri de la Campionatul European. În această seară, de la ora 19:00, are loc disputa România U21 – Germania U21. Din păcate, George Ganea nu va putea evolua și în această partidă, fiind suspendat din cauza cartonașelor galbene.
George Ganea, titular pentru România U21 cu Olanda și Ungaria, a fost analizat la „sânge” de tatăl său după cele două prestații.
George evoluează pe același post pe care a evoluat și tatăl său, cel de atacant central. Deși nu a reușit să înscrie în primele partide de la Euro, George a reușit să îl impresioneze pe tatăl său cu evoluțiile sale. Cu toate acestea, Ionel Ganea nu s-a ferit să-și „taxeze” fiul pentru că nu a înscris.
Ionel Ganea a fost unul dintre cei mai preciși atacanți pe care i-a avut naționala României. În 45 de meciuri, Ionel Ganea a înscris 19 goluri la prima reprezentativă.
Eu zic că George s-a mișcat destul de bine, dar n-a reușit să marcheze. Per ansamblu, eu zic că a avut un joc bun, a luptat, a alergat. George are tehnică, are viteză, ați văzut și dumneavoastră în fotbalul de azi că viteza e numărul 1. Și de gândire, și de deplasare. Avem aceeași înălțime, 1.80. Eu eram mai robust. El e mai atletic, are și 21 de ani, are timp să mai pună niște masă pe el. Și el e supărat pentru suspendare”, a spus Ionel Ganea, pentru Digi Sport.
Ionel Ganea a fost coleg cu Adrian Mutu în atacul echipei naționale. Din postura de selecționer, Mutu a fost lăudat de Ganea pentru tactica pe care a ales-o la acest European.
Eu cred că echipa U21 s-a mișcat destul de bine. Îmi place mult unul dintre principiile lui Adrian. Folosește o singură echipă. Acum, prin aceste două suspendări, e nevoie să schimbe puțin echipa. La fel ca Adi, pot spune că putem bate Germania”, a mai spus Ionel Ganea, conform sursei citate.
Pe lângă George Ganea, selecționerul nu se va putea baza la partida de astăzi nici pe Marius Marin. Căpitanul „tricolorilor” este suspendat tot din cauza cartonașelor galbene.
Întrebat despre cele două suspendări, selecționerul a spus că are soluții pentru meciul cu Germania. Dulca ar putea să apară la mijlocul terenului, în timp ce Adrian Petre are șanse mari să înceapă în atacul României U21.
Majoritatea jucătorilor au avut jocuri și înainte să ajungă la națională. Chiar cu trei zile înainte de primul meci de la turneu. Urmează un meci care, din punct de vedere fizic, va fi greu. Pentru ambele echipe. Avem pe Marco Dulca și pe Adrian Petre care sunt gata să intre în locul celor doi suspendați. Să arate din ce pastă sunt făcuți și să demonstreze că pot să joace la nivel înalt”, a spus Mutu.