Doi sportivi celebri au fost aspru sancționați după ce s-a depistat că au încălcat regulile privind pariurile sportive. Fostele legende au fost amendate cu 10.000 de dolari. De asemenea, au primit o suspendare de patru luni. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de către șefii tenisului mondial.
Fostul număr 7 mondial Mardy Fish și antrenorul echipei SUA de Cupa Davis, Bob Bryan, au primit o amendă uriașă pentru încălcarea regulilor privind pariurile sportive.
Cele două foste glorii ale tenisului american riscă, totodată, să fie suspendate patru luni în cazul în care vor comite încă o infracțiune.
Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a transmis că cei doi și-au recunoscut faptele.
Eu și Bob am făcut o promoție DraftKings în timpul US Open despre care nu știam că nu avem voie să o facem.”, a scris Fish într-un e-mail adresat Associated Press.
De îndată ce am aflat, am șters postările și am cooperat cu ITIA”, a mai spus căpitanul Cupei Davis din SUA din 2019, conform ESPN.
Fanii se așteapta ca ei să evite să intre în alte probleme pentru a nu fi suspendați. Cei doi au acceptat să colaborateze cu anchetatorii ITA, iar asta a contat foarte mult.
Agenția Internațională de Integritate a Tennisului (ITIA) a anunțat pedepsele marți, spunând că Fish și Bryan au cooperat pe deplin cu anchetatorii și au șters imediat postările problematice.
Mulți dintre fanii tenisului le-au criticat pe fostele vedete americane pentru că au dat un exemplu prost tinerilor.
Potrivit rapoartelor de la ITIA, ambii antrenorti de tenis au cooperat deplin la anchetă. Aceeași sursă arată că suspendările vor intra în vigoare numai dacă există o încălcare suplimentară în perioada imediat următoare.