În timp ce la Mondialul din Qatar vedetele de pretutindeni fac spectacol, românii nu impresionează nici în Serie B. Două din speranțele naționalei lui Iordănescu, Radu Drăgușin și George Pușcaș au fost criticați după ultima lor evoluție.
Cei doi români nu și-au putut ajuta echipa, în Serie B. Genoa, una din favoritele la promovare, au făcut un pas greșit unde nu se aștepta nimeni. Ultima clasată, Perugia, a fost cea care s-a impus cu 1 la 0, după un gol marcat în ultimul sfert de oră. Și Drăgușin, dar și Pușcaș au fost titulari pentru „grifoni” însă evoluția lor a lăsat de dorit.
Drăgușin, de exemplu, nu a fost apărătorul puternic de care avea nevoie Genoa. „A jucat rău, a fost imprecis. La faza golului, Olivieri s-a descotorosit ușor de el. A scăpat de el cu un călcâi și a marcat”, a punctat presa din peninsulă. George Pușcaș a fost titular peste o oră dar nu a oferit mai nimic din punct de vedere ofensiv. „Nu s-a văzut deloc, în afară de un schimb de pase cu Coda. A fost inexistent!” l-au caracterizat italienii pe atacantul echipei naționale
Cei doi nu sunti singurii fotbaliști români care nu dau randament în Italia. Cei doi portari din Serie A, Ciprian Tătărușanu și Ionuț Radu, sunt și ei pe „lista neagră” a presei din peninsulă.
Fostul căpitan al naționalei a profitat de accidentarea gravă a titularului Mike Maignan și a apărat poarta campioanei Italiei. Deși Tătărușanu a atras și aprecieri pentru unele partide, în general nu a lăsat o impresie pozitivă. Cel puțin așa consideră cei de la Calcio Mercato, care, totuși, recunosc că cifrele românului nu sunt, totuși, rele.
Acesta este un paradox, pentru că, totuși, românul a luat 7 goluri în 8 meciuri. Cu toate acestea este evident că Milanului îi lipsește Maignan, pentru că Tătărușanu ocupă primul loc în clasamentul celor mai slabi portari, spun italienii
Nici Ionuț Radu nu a fost iertat, mai ales că românul nici nu mai e titular la Cremonese. Și nici nu sunt perspective să mai apară prea curând în poartă.
Nu uităm de eroarea uriașă din vremea când apăra la Inter, iar la Cremonese a comis alte greșeli. Este adevărat, a avut parade bune și s-a și accidentat. Dar, după 19 goluri încasate, este greu de crezut că îl poate scoate din poartă pe Carnesecchi. Cel mai probabil va pleca, este concluzia italienilor