EXCLUSIV. Fostul antrenor al lui Dinamo a dat de pământ cu atacanții lui Ovidiu Burcă. Verdict dur: „Le va fi greu să prindă play-off-ul”. VIDEO

Gabriel-Alexandru Ioniță 22.11.2022, 22:27
EXCLUSIV. Fostul antrenor al lui Dinamo a dat de pământ cu atacanții lui Ovidiu Burcă. Verdict dur: „Le va fi greu să prindă play-off-ul”. VIDEO

Gheorghe Mihali a pregătit prima echipă a lui Dinamo imediat după prima retrogradare din istoria clubului din Ștefan cel Mare. Ulterior, conducerea „câinilor” a decis să meargă pe mâna lui Ovidiu Burcă și i-a propus fostului internațional român să revină la echipa U19, pe care o pregătise anterior.

Gheorghe Mihali crede că Dinamo are nevoie de un alt atacant

Mihali a refuzat însă și a ales să meargă la Dunărea Călărași, în Liga 3. Acum, el a vorbit la PlaySport Live despre situația de la echipa sa de suflet. Fostul fundaș central a apreciat că Dinamo a făcut câteva transferuri interesante pentru acest sezon, dar a subliniat că Ovidiu Burcă are mare nevoie de un nou atacant. Alexandru Pop și Vasile Buhăescu nu au reușit să îl impresioneze pe fostul component al „Generației de Aur”.

„Au făcut niște transferuri acceptabile. Străinii pe care i-au adus eu zic ca sunt acceptabili pentru ce se întâmplă acum în Liga 2. Este adevărat că le mai trebuie un atacant. Pop nu e de Dinamo, și nici Buhăescu. În rest, au acum o pierdere, că s-a accidentat Bordușanu. Și au pierdut pe poziția aia acolo, sunt obligați să bage portarul (n.r. pe poziția de jucător U19). Dar credeți-mă, cred că le va fi greu totuși să prindă play-off-ul, pentru că au două deplasări grele (n.r. cu Poli Iași și FC Brașov)”, a spus Gheorghe Mihali.

Cum a gestionat Ovidiu Burcă situația lui Filip Dujmovic

Situația invocată de Mihali, cea cu Filip Dujmovic trecut pe „linie moartă” ca urmare a accidentării lui Antonio Bordușanu, pentru ca Dinamo să respecte regula jucătorului eligibil U19, a fost explicată pe larg, chiar de Ovidiu Burcă, la emisiunea „Dinamo 7/9”.

„Filip (Dujmovic) este un jucător care a venit și ne-a dat foarte multă siguranță. Este un jucător care a adus foarte mult echilibru în jocul nostru. A făcut lucruri, a stabilizat echipa doar prin venirea lui. Este un profesionist extraordinar, ridică foarte mult ștacheta în cadrul lotului. Sunt trei portari care sunt la cele mai înalte standarde, el chiar este un model pentru ceilalți portari, dar nu numai. Stă la Saftica, nu a vrut să își ia apartament, tocmai pentru a se putea pregăti. L-am văzut la 8 dimineața făcând alergări și exerciții.

Situația este una destul de complicată. Avem această obligativitate de a folosi un junior, născut 2004, sau mai mic. Noi, pentru poziția de junior 2004 am avut Bordușanu, David Țone, Delciu și Oncescu. Problema cea mai mare am avut-o pentru că pe Delciu l-am adus un pic mai târziu. Am avut juniorii 2004 pe trei poziții diferite, asta a fost ceea ce am găsit la echipă, ce am găsit la academie. Orice tânăr de vârsta asta te costă sute de mii de euro.

Am avut Denis (Oncescu), am avut Delciu. În momentul în care Bordușanu s-a accidentat, într-adevăr am avut o problemă reală în echipă. Dar problemă pe care spun că am rezolvat-o cumva, chiar dacă a fost decizia de a renunța la Filip (Dujmovic). I-am explicat situația, a înțeles-o. Din punct de vedere uman îl înțeleg perfect, îl susțin, dar asta este situația, nu avem timp să ne plângem pe umeri unii la alții. Este în continuare un jucător extrem de important pentru noi, chiar dacă nu joacă. I-am explicat și lui. Și lui Denis i-a dat foarte multă încredere, curaj. S-a văzut lucrul acesta. Dincolo de interesul personal al fiecăruia dintre noi care suntem implicați, interesul echipei este deasupra oricărui interes personal”, a explicat antrenorul lui Dinamo.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622