Varianta Cristi Chivu la echipa mare a lui Inter Milano rămâne valabilă: „Poate fi oricând o soluție”

Olteanu Ștefan 16.11.2022, 22:47
Varianta Cristi Chivu la echipa mare a lui Inter Milano rămâne valabilă: „Poate fi oricând o soluție”

Inter Milano este antrenată în prezent de italianul Simone Inzaghi (46 de ani), însă Cristi Chivu (42) își așteaptă cu nerăbdare șansa de a pregăti prima echipă a „nerazzurrilor”. Victor Becali, impresar care îi este apropiat lui Chivu, e convins că fostul mare fundaș stânga va ajunge într-o zi antrenor principal la Milano.

Va fi Cristi Chivu înlocuitorul lui Simone Inzaghi la Inter Milano?

Cristi Chivu face o treabă de minune la echipa U19 a lui Inter Milano. La finalul sezonului 2021 – 2022, el a reușit să câștige campionatul Primavera, iar o parte dintre jucătorii pe care i-a format au reușit deja să ajungă la prima echipă.

Chivu își așteaptă și el cu nerăbdare șansa. După ce s-a ocupat de juniorii lui Inter, apoi de echipa U17, de cea U18 și, în cele din urmă, de cea U19, acum țintește banca tehnică a primei echipe.

Victor Becali este convins că nu va mai dura mult până când acea zi va veni. Impresarul, care îi este apropiat lui Chivu, a spus că fostul mare fundaș stânga este văzut cu ochi foarte buni la Milano și conducerea lui Inter nu va ezita să îi pună pe mâini prima echipă:

„Nu mi s-ar părea nimic anormal să fie, pentru că el este din familia lor, cum spuneam şi de Pintilii. A jucat atâţia ani acolo, a câştigat trofee, poate câteodată noi nu ne aducem aminte.

A câştigat trei titluri, face o treabă bună, oricând poate fi o soluţie pentru Inter. Pentru că nu e cineva care nu cunoaşte clubul, el e de acolo.

(n.r. – mai devreme sau mai târziu, el va fi antrenorul lui Inter?) Va ajunge, cu siguranţă”, a declarat Victor Becali, potrivit Orange Sport.

Din postura de jucător al lui Inter Milano, Cristi Chivu a cucerit trei titluri în Serie A, trei Cupe și două Supercupe ale Italiei, Liga Campionilor și Mondialul Cluburilor.

El a evoluat 7 ani pentru Inter, în intervalul 2007 – 2014.

Cristi Chivu, văzut de presă drept urmașul lui Simone Inzaghi

Când vine vorba de antrenori, fostul căpitan al naționalei României este considerat drept marea speranță a celor de la Inter. Chivu a impresionat la nivel de Primavera și șefii îi urmăresc evoluția cu mare interes.

Cristi Chivu știe bine clubul și jucătorii, iar cu cei tineri are o relație specială. Deja o parte dintre fotbaliștii cu care lucrează au făcut trecerea la echipa mare. Simone Inzaghi îi monitorizează și cheamă regulat pentru a avea contact cu Serie A. Iar antrenorul român este fericit pentru acest lucru:

„Eu mă bucur foarte tare că au șansa să călătorească și șă lucreze cu echipa mare. Nu contează că noi plătim când jucăm, sâmbătă sau duminică, sunt conștient că Simone are prioritate.

E chiar un sentiment plăcut să am câțiva băieți pe bancă la echipa mare. Eu trebuie să mă descurc, nu este o problemă, antrenez băieții pe care care îi am la dispoziție.

Nu trebuie să demonstrez eu că sunt valoros, treaba mea este să le ofer un viitor acestor jucători. Eu trebuie să îi pregătesc să facă față la provocările echipei mari și sunt mândru când acești băieți fac pasul către Serie A și Liga Campionilor”, a declarat Crist Chivu, potrivit fcinternews.it.

Simone Inzaghi, actualul antrenor principal de la Inter Milano, mai are contract până în iunie 2024.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622