Cupa Mondială stă să înceapă și toată lumea fotbalului va privi cu sufletul la gură turneul din Qatar. Printre vedetele uriașe care se vor bate pentru trofeul suprem există și trei fotbaliști care au ajuns la o bornă specială. Există un record la care alți fotbaliști doar visează.
Turneul final din Qatar este ultimul prilej pentru suporteri să îi vadă la un Mondial pe Cristiano Ronaldo și Leo Messi. Amândoi caută cel mai mare trofeu care le lipsește dintr-o carieră strălucitoare. Cei doi au cunoscut succesul cu echipele naționale, la Campionatul European, respectiv Copa America. Dar trofeul mondial le lipsește. Messi a fost cel mai aproape în 2014, când Argentina a jucat finala cu Germania, dar a cedat. Ronaldo are cele mai frumoase amintiri la chiar primul său Mondial, în 2006, când lusitanii au pierdut la penalty-uri semifinala cu Franța lui Zidane și Henry.
În Qatar cei doi vor participa la al 5-lea lor turneu final. Din 2006, Messi și Ronaldo nu au ratat nicio ediție. Nu sunt singurii care au atins această bornă impresionantă. Și veteranul Mexicului, Andres Gaurdado, va juca la al 5-lea lui Mondial. Doar că Messi și Cristiano au și șanse să câștige turneul.
Campionatul Mondial de fotbal din Qatar va începe peste 5 zile, iar pregătirile finale sunt în toi. În cadrul unui dineu pentru liderii G20, Gianni Infantino a făcut un apel către Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. Mai exact, președintele FIFA ar vrea ca războiul din Ucraina să se oprească în timpul competiției din Qatar.
Apelul meu către voi toţi este să luaţi în considerare o încetare temporară a focului de o lună pe durata Cupei Mondiale.
Nu suntem atât de naivi încât să credem că fotbalul poate rezolva problemele lumii. Dar Cupa Mondială oferă o platformă unică, cu o audienţă estimată la cinci miliarde de spectatori, oferind o oportunitate de a face tot posibilul pentru a pune capăt tuturor conflictelor”, a spus Gianni Infantino.
Competiția ce va începe pe data de 20 noiembrie în Qatar este aprig contestată de fani din toată lumea. Aceștia acuză FIFA că a oferit Qatarului organizarea turneului final în ciuda încălcărilor drepturilor omului în această țară.
Conform presei internaționale, pe șantierele turneului final din Qatar și-ar fi pierdut viața peste 6.500 de imigranți, din 2010 și până în prezent. La aceste dezvăluiri, Gianni Infantino, președintele FIFA, a făcut o afirmație uluitoare. „Concentrați-vă pe fotbal, nu pe drepturile omului”, a declarat șeful FIFA. Declarația lui Infantino a produs furia fanilor din întreaga lume.