Cum i-a convins Radu Ștefan pe conducătorii lui Lazio să-l transfere? De un singur meci a avut nevoie pentru a le câștiga admirația italienilor.
Se întâmpla în 2007, în preliminariile Ligii Campionilor. Atunci, Dinamo a întâlnit-o pe Lazio Roma, într-o dublă manșă de tristă amintire pentru români. În tur, la Roma, Ionel Dănciulescu a deschis scorul în minutul 15, însă Massimo Mutarelli avea să stabilească scorul final, în minutul 53. Un rezultat de egalitate care dădea speranțe „câinilor”. Ștefan Radu, titular și integralist la Dinamo.
În retur, pe Lia Manoliu, în fața a 50.000 de suporteri, cu Ștefan Radu din nou titular. Dinamo a deschis scorul prin Florin Bratu în minutul 27, după o cursă impetuoasă în care și-a lăsat toți adversarii în urmă. Avea să fie și scorul pauzei.
În minutul 49, Vali Năstase produce un penalty cel puțin ciudat, iar Lazio restabilește egalitate prin Tommaso Rocchi. Goran Pandev și același Tommaso Rocchi mai aveau să marecheze de două ori până în minutul 70, iar visul lui Cristi Borcea, grupele Ligii Campionilor, rămânea departe.
Imediat după aceste două partide, oficialii celor de la Lazio au demarat negocierile cu Dinamo. Antrenorul lui Lazio de la acea vreme era veteranul Delio Rossi, cel care avea să stea patru ani pe banca romanilor.
Ajuns la 61 de ani, Delio Rossi a povestit, zilele trecute, pentru Gianlucadimarzio.com, cum s-a produs transferul fotbalistului român la Roma.
O frumoasă poveste. În fotbal este greu să rămâi la aceeași echipă mulți ani, iar când se întâmplă, deseori ești rezervă. El, în schimb, a rămas întotdeauna un titular. M-a impresionat foarte mult, așa că l-am titularizat imediat, la un meci de Cupa Italiei cu Fiorentina. Străinii sunt așteptați deseori să se adapteze, el nu. Era deja italian.
Nu vorbea prea mult, dar s-a integrat imediat, chiar fără să cunoască limba și cultura. Are personalitate și este foarte popular, dar a dorit întotdeauna să se dedice jocului. Un căpitan, pe de altă parte, are multe sarcini. Trebuie să vorbească și cu președintele sau cu directorul sportiv.
Imediat după cele două partide, Lazio Roma l-a transferat pentru 4.75 milioane de euro. Românul ar fi trebuit să ajungă la Roma în iarna lui 2018, însă a fost lăsat să mai joace șase luni la Dinamo, sub formă de împrumut.
Practic, a ajuns la Lazio în iulie 2008. Din acel moment, au trecut aproape 13 ani, timp în care Ștefan Radu a doborât recordul istoric de prezențe în tricoul romanilor, deținut până de curând de Giuseppe Favalli, de 401 meciuri. A marcat opt goluri, a oferit 20 de pase decisive și a cucerit șase trofee: trei Cupe ale Italiei și trei Supercupe ale Italiei.
Când l-am descoperit, clubul nu avea foarte mulți bani, așa că a trebuit să facem niște pariuri. L-am văzut prima dată în august 2007, în meciurile din play-off-ul Ligii Campionilor. Era rapid și, mai presus de toate, stângaci. Cu o tehnică bună și o personalitate decentă. Problema era că juca la Dinamo București, chiar echipa cu care ne confruntam în play-off.
Meritul longevității sale este profesionalismul său de a juca pentru toți antrenorii, toate posturile cerute în defensivă. După atâția ani, mulți întreabă DE CE, cred că au un loc dobândit, care li se cuvine. El nu vrea să pună întrebări, iar la vârsta lui îi face cinste.