Cum s-a dat de gol „Bizonul” Harlem Gnohere în timp ce vorbea cu Nicolae Dică: „Am două familii”

Gabriel-Alexandru Ioniță 27.10.2022, 11:06
Cum s-a dat de gol „Bizonul” Harlem Gnohere în timp ce vorbea cu Nicolae Dică: „Am două familii”

Harlem Gnohere, fostul atacant de la Dinamo și FCSB, i-a vizitat pe roș-albaștri la antrenamentul oficial de dinaintea meciului cu Anderlecht, de la Bruxelles, de joi seară, din etapa cu numărul 5 din grupa B a acestei ediții de Conference League. Cel poreclit „Bizonul” a stat de vorbă și a glumit cu fostul său antrenor, alături de care a „răpus” Lazio în februarie 2018, în manșa tur a „16”-imilor de finală din Europa League.

Harlem Gnohere, pus pe glume la antrenamentul oficial al celor de la FCSB

Dică: Stai departe de aici?
Gnohere: La 20 de minute.
Membru al staff-ului: Ce mașină ai?
Gnohere: Una mare!
Dică: Are familie numeroasă.
Gnohere: Am două familii, una aici și una la București.
Dică: Vezi că ești pe live! Ai prins-o pe asta?”, a decurs dialogul dintre cei doi, surprins pe o transmisiune live efectuată de pagina oficială de Facebook a celor de la FCSB.

Dică și „Bizonul” au învins Lazio pe Arena Națională în februarie 2018

A fost 1-0 în turul de pe Arena Națională, grație golului marcat de Harlem Gnohere în minutul 29. Totuși, la retur, echipa roș-albastră a fost zdrobită pe Stadio Olimpico de laziali cu scorul de 5-1 și a părăsit competiția. A fost pentru ultima dată când FCSB a trecut de grupe într-o competiție europeană.

Acum, Nicolae Dică încearcă să repete această performanță, care pare însă doar o utopie în acest moment, mai ales după cele două umilințe cu Silkeborg. Totuși, vicecampioana României are șanse matematice să prindă locul doi în această grupă, care să îi permită să joace acel baraj cu una dintre ocupantele locurilor trei din Europa League.

Pentru a împlini acest deziderat, FCSB trebuie să câștige ultimele două meciuri, în deplasare cu Anderlecht și pe Arena Națională cu West Ham United. Iar Silkeborg, ocupanta locului doi în prezent, cu 6 puncte, 5 peste roș-albaștri, să piardă ultimele două jocuri, în fața acelorași echipe.

FCSB speră la o victorie la Bruxelles, mai ales că Anderlecht trece printr-o perioadă delicată, cu rezultate modeste, probleme de lot, probleme cu suporterii și schimbare de antrenor. În plus, Nicolae Dică și jucătorii săi au fost motivați și de vizita lui Harlem Gnohere, care a profitat de faptul că locuiește relativ în apropierea stadionului lui Anderlecht.

Atacantul francez în vârstă de 34 de ani a jucat în Belgia în cea mai mare parte a carierei sale, iar în prezent are reședința la Bruxelles. Harlem Gnohere este liber de contract din luna iulie a acestui an, când s-a despărțit de Mouscron.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622