Simona Halep este în mijlocul unui scandal imens, după ce a anunțat că a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, o substanță interzisă de WADA. Campioana noastră a fost suspendată provizoriu și a spus că va lupta să își demonstreze nevinovăția. O fostă mare campioană crede că Simona a făcut o greșeală mare, care ar putea să o coste cariera.
Campioana de la Roland Garros sau Wimbledon a încercat să își dea un reset la întreaga carieră, în 2022. De aceea a renunțat la echipa cu care colaborase până în acel moment. A ales să meargă pe mâna lui Patrick Mouratoglou și a echipei sale. Oamenii aleși de francez s-au ocupat de toate aspectele din jurul Simonei, iar acest lucru ar fi putut să conducă la acestă situație.
De aceeași părere este și Pam Shiver, unul din numele uriașe din tenis. Aceasta a câștigat 22 de titluri de Grand Slam, la dublu și dublu mixt, așa că părerea ei este una respectată. Avertimsentul legendarei jucătoare din America vine în condițiile scandalului provocat de Simona Halep.
Jucători din toate turneele și de la toate nivelurile, feriți-vă să va schimbați și să renunțați la colaboratorii de încredere și la apropiații care v-au fost alături mulți ani. Este ușor să fii manipulat și controlat de oameni care se pricep la manipulare, este mesajul lui Shiver
La ceva timp după ce a anunțat public că a fost depistată pozitiv, Simona Halep a primit un răspuns din partea lui Patrick Mouratoglou. Simona a vorbit despre trădare în mesajul său, iar unul dintre cei spre care s-au îndreptat privirile fanilor este tehnicianul francez.
Mouratoglou spune că va continua să lupte alături de jucătoarea din România. „Te sprijin 100% în această luptă, Simona. Până la capăt!”, a scris Patrick Mouratoglou, pe Instagram.
Replica lui Halep a venit imediat. „Aşa vom face, Patrick!”, a răspuns, la scurt timp, Simona Halep. Semn că jucătoarea noastră își păstrează încrederea în reputatul tehnician francez de origini grecești.
Directorul general al Agenției Naționale Anti-Doping din România, Gabriela Andreiașu, a făcut lumină în cazul Simonei Halep. A explicat că în astfel de spețe, trofeele, medaliile sau rezultatele sunt retrase, dacă vinovăția sportivului este dovedită, doar din momentul în care acesta a fost depistat pozitiv. Și nu retroactiv.
„Descalificarea rezultatelor și premiilor obținute se face în legătură cu data la care a avut loc controlul doping. Deci, de atunci se descalifică rezultatele și se retrag premiile, medaliile. După controlul doping la care a fost depistată pozitiv.