Simona Halep a făcut un anunț-șoc în cursul zilei de vineri. Jucătoarea în vârstă de 31 de ani a dezvăluit că recent a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă și că din acel moment a început lupta pentru a dovedi că nu a făcut acest lucru cu bună știință.
Sportiva aflată în prezent pe locul 9 în clasamentul WTA a ținut să sublinieze că niciodată nu a luat în calcul varianta de a trișa. Simona Halep susține că nu a avut știință de faptul că ar fi luat anumite medicamente care ar fi putut conține această substanță interzisă, denumită Roxadustat.
De asemenea, fostul lider WTA a anunțat că se va lupta până la capăt pentru a demonstra că nu a consumat cu bună știință acea substanță. Cu scopul de a-și îmbunătăți performanțele sportive. Nu în ultimul rând, Simona și-a manifestat încrederea legată de faptul că totul se va termina cu bine în cele din urmă pentru ea.
„Astăzi încep cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat într-o cantitate extrem de mică, veste ce a venit ca cel mai mare șoc din viața mea.
De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte nici măcat o dată, întrucât este total împotriva tuturor valorilor cu care am fost educată. Fiind pusă în fața unei asemenea situații nedrepte, mă simt complet confuză și trădată.
Voi lupta până la sfârșit pentru a demonstra că nu am avut niciodată cunoștință de faptul că am luat orice substanță interzisă și am credința că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la suprafață.
Nu este despre trofee sau bani. Este despre onoare și despre povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu jocul de tenis în ultimii 25 de ani”, a anunțat Simona Halep prin intermediul rețelelor de socializare.
Din primele informații, se pare că Simona Halep a picat testul anti-doping efectuat la US Open 2022. Turneu pe care l-a părăsit încă din primul tur. Românca a fost suspendată provizoriu de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului. Decizia vine însă într-un moment în care Simona Halep oricum nu mai era activă în circuitul WTA. Ea a decis să nu mai joace până la sfârșitul acestui an, după rinoplastia la care a fost supusă în urmă cu aproximativ o lună.