Garita, atacantul dorit de Gigi Becali, s-a făcut de râs cu FC Voluntari și a ratat lamentabil un penalty: „A bătut destul de prost, am apărat ușor”

Gabriel-Alexandru Ioniță 14.10.2022, 20:36
Garita, atacantul dorit de Gigi Becali, s-a făcut de râs cu FC Voluntari și a ratat lamentabil un penalty: „A bătut destul de prost, am apărat ușor”

Paul Arnold Garita, atacantul lui FC Argeș despre care Gigi Becali a spus că îl vrea la FCSB, și-a „îngropat” echipa în meciul cu FC Voluntari. Fotbalistul camerunez în vârstă de 27 de ani a lovit bara transversală cu un șut superb în debutul meciului de la Pitești, apoi a ratat un penalty care fusese obținut tot de el, iar pe final a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

Garita a ratat un penalty și a fost eliminat în meciul cu FC Voluntari

Din fericire pentru el, FC Argeș a reușit să scoată un egal, în ciuda unor ocazii importante de gol ratate pe final de echipa lui Liviu Ciobotariu. La finalul partidei, portarul ilfovenilor, Mihai Popa, a dezvăluit că nu i-a fost foarte greu să apere lovitura de la 11 metri executată de Garita.

„Știu că în careu nu se dă dublă penalizare, și penalty, și cartonaș roșu. Da, l-am studiat, dar totuși a dat pe centru, a bătut destul de prost și am reușit să apăr destul de ușor. Nu am luat gol și este un lucru important. Am fi meritat mai mult, am avut mai multe ocazii ca ei. Înainte de meci probabil că aș fi spus că e un rezultat bun, dar acum cred că am fi meritat victoria. Am început cam prost, dar acum ne-am revenit, am început să legăm rezultate bune și suntem în grafic.

Suntem aproape de play-off, este important acest lucru. Mă bucur că am evoluții bune, dar am contract cu Voluntari, sunt aici și îmi văd de treabă”, a spus portarul lui FC Voluntari la finalul partidei.

Marius Constantin, puțin nemulțumit de rezultat

Marius Constantin, colegul lui Arnold Garita de la FC Argeș, a apreciat după meci că echipa piteșteană nu se află încă la nivelul așteptat. Fundașul central a spus că pretențiile sunt destul de mari în acest moment la clubul din Trivale. Iar ele încă nu sunt satisfăcute.

„Am avut evoluții variabile, am jucat și foarte bine, dar din păcate, am jucat și foarte prost în unele partide. În grafic nu știu dacă suntem. Pretențiile sunt mai mari de la echipă. Sunt convins că se poate obține mai mult. Cred că există o lege a egalității. Sincer, nu vreau să fac același discurs pe care îl are toată lumea, că ne gândim la meciul următor. Încercăm să ne dezvoltăm. Ne interesează Cupa. Suntem plătiți la zi și trebuie să ne punem în slujba echipei. O să vedem. Eu cred că da, pentru că suntem bine pregătiți”, a spus și Marius Constantin după meci.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622