FCSB este echipa care vinde an de an jucători pe sume importante. Gigi Becali este renumit pentru felul în care își negociază transferurile. Dennis Man, Nicolae Stanciu ori Vlad Chiricheș sunt exemple care atestă că ”marfa” de la FCSB nu este ieftină.
Tavi Popescu, Andrei Cordea ori Ștefan Târnovanu sunt jucătorii din lotul FCSB-ului pe care Becali vrea să obțină sume importante de bani. Aceștia sunt evaluați de patronul echipei la zeci de milioane de euro. Însă poate să mențină Becali nivelul impus chiar de el?
Playsport a luat legătura cu Cătălin Cîmpian, expertul Transfermarkt ce se ocupă de fotbalul din România. Am vrut să aflăm cât de mult contează influența și declarațiile lui Gigi Becali în stabilirea cotelor.
Conform specialistului, cota de piață a unui jucător este influențată de puterea de cumpărare a clubului. Acesta este unul dintre criteriile care influențează cotele fotbaliștilor.
Iar situația FCSB-ului naște un paradox. Clubul patronat de Gigi Becali deține cel mai bine cotat club pe Transfermarkt, chiar dacă rezultatele din ultimii ani sunt nesatisfăcătoare.
”Patronul de la FCSB a reușit în ultima perioada să vândă jucători supraevaluați în Europa. Dar cred că peste tot se întâmplă asta. Imaginea unui jucător, creată de patron, presă sau impresar poate crește cota sau suma de transfer cu un procent semnificativ.
Deocamdată așa stau lucrurile. FCSB are cei mai tineri jucători, în general jucători pe care s-au plătit bani, iar din păcate contracandidata din ultimele sezoane, CFR Cluj, s-a axat pe jucători ce au o anumită vârstă. Aceștia nu pot ajunge la o cota mare, deși ei în teren joacă remarcabil. Primii 3 jucători că număr de minute din lotul celor de la CFR au o medie de vârstă de peste 33 de ani.
În schimb, media primilor 3 de la FCSB este de sub 24 de ani. Până acum, cei de la FCSB și-au salvat sezonul prin calificarea în grupele europene. Pe lângă acest aspect, analiză cotelor de piață ține cont și de istoricul jucătorului. Nu ar fi corect ca jucătorul să fie analizat doar pe ultimele 3 sau 6 luni. Cu siguranță vor apărea repercursiuni și în cotele de piață ale jucătorilor de la FCSB dacă situația din clasament va arată la fel de rău în continuare”, ne-a povestit expertul Transfermarkt.
În stabilirea cotei, Transfermarkt ține cont de mai multe detalii, atât legate de valoarea individuală a jucătorului, cât și legate de puterea de cumpărare a clubului ori a ligii în care evoluează. Acestea sunt doar orientative.
”În stabilirea noilor cote de piață se ține cont de următoarele aspect: nivelul competiției unde jucătorul joacă, valoarea lui de marketing, cifrele de la club și de la echipa națională dacă e cazul, vârsta și perspectiva jucătorului de creștere. Mai sunt și aspecte care nu țin cont de jucător: puterea de cumpărare a clubului de care aparține.
Toate aceste aspect sunt analizate de mai multe persoane care propun noile cote tocmai pentru a încerca să dăm in final o cota cât mai obiectivă. Oricum, toată lumea trebuie să înțeleagă că aceste cote sunt doar niște valori orientative, nu niște prețuri de raft”, ne-a spus Cătălin Cîmpian.