Un club mare din Serie A vrea să-l transfere pe tânărul format de Gică Hagi la Constanța. Giovanni Becali confirmă interesul

Robert Zanfir 25.09.2022, 18:33
Un club mare din Serie A vrea să-l transfere pe tânărul format de Gică Hagi la Constanța. Giovanni Becali confirmă interesul

Luca Andronache (19 ani) a stârnit interesul unei echipe de tradiție din Italia. Giovanni Becali a dezvăluit că Torino a întrebat despre jucătorul lui Gică Hagi, de la Farul Constanța.

După victoria cu Petrolul, Gică Hagi se lăuda cu numărul record de jucători trimiși la loturile naționale. „Avem 21-23 de jucători la echipele naționale. Din când în când, avem și la echipa națională mare jucători”, și-a frecat „Regele” mâinile de bucurie. Și are și motive. Tinerii managerului-antrenor atrag privirile scouterilor de pretutindeni. Unul dintre aceștia este Luca Andronache.

Torino a pus ochii pe Luca Andronache, de la Farul Constanța

Luca Andronache a plecat în 2019 de la FCSB și a ajuns sub comanda lui Gică Hagi, la Viitorul (actuala Farul Constanța). Promovat în prima echipă la începutul lui 2021, Andronache a prins 16 meciuri în tricoul „marinarilor”, fără a reuși vreun gol sau vreo pasă decisivă.

Cu toate acestea, Giovanni Becali a dezvăluit că Torino l-a contactat pentru a se interesa de jucător. Mai mult, italienii ar fi făcut și o ofertă concretă. Negocierile s-ar fi întrerupt din cauza pretențiilor tatălui jucătorului.

„M-am dus pentru Andronache, ca să spun cinstit, că-l voia Torino. Şi taică-su a spus că vrea 10.000 de euro copilul. 10.000 de euro nu poate să dea Torino şi nici să garanteze că se joacă tot timpul cu prima echipă.

Că se antrenează cu prima echipă, da. Juric (n.r. antrenorul lui Torino) voia să se antreneze cu prima echipă”, a spus Giovanni Becali, la Orange Sport.

Mihai Stoica îl laudă pe Andrei Borza de la Farul Constanța

Luca Andronache nu este singurul puști care stărnește invidii în fotbalul european. FCSB ar fi pus ochii pe Andrei Borza. Acesta și-a făcut debutul și în Superliga, într-un meci jucat la CFR Cluj, în primăvara lui 2022. Mihai Stoica spune că l-a remarcat. Are și câteva calități pe care le subliniază.

„L-am văzut eu acum la meciul naţionalei de juniori 2004 născuţi, el fiind 2005, noiembrie. Au jucat miercuri cu Letonia, în turneul de calificare pentru Elite, şi într-adevăr e un jucător interesant.

Are şi un fizic frumos, un stâng bun… Bine, echipa aia nu cred că e o generaţie reuşită, cei născuţi 2004, dar el clar a ieşit în evidenţă, fiind cu un an şi ceva mai mic”, a spus și MM Stoica.

Farul este lider în Superliga, cu 24 de puncte după 11 etape. Următorul meci al echipei lui Gică Hagi este cu UTA Arad, pe 2 octombrie.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622