Andrea Mandorlini (62 de ani) este antrenorul care l-ar fi putut înlocui pe Dan Petrescu, în cazul în care Neluțu Varga ar fi decis să îi rezilieze contractul actualului său tehnician. Finanțatorul CFR-ului a recunoscut în direct, la TV, că italianul se află pe lista colaboratorilor săi și în viitor acesta ar putea fi readus la echipă.
Dan Petrescu a fost reconfirmat în funcție la CFR Cluj, însă cu toate acestea este în continuare nesigur cu privire la viitorul său și totul se va decide în urma întâlnirii pe care o va avea cu Neluțu Varga. Cei doi se vor vedea în cursul zilei de joi, când finanțatorul CFR-ului așteaptă o serie de explicații care să argumenteze forma slabă a echipei, dar și eventualele soluții pentru ieșirea din criză.
Totuși, în proporții mari, Dan Petrescu va continua pe banca formației din Gruia, după cum lasă de înțeles Neluțu Varga. Acesta din urmă susține că a nu a negociat cu niciun alt antrenor în ultimele zile, dar în același timp recunoaște că are pregătită o listă de tehnicieni în cazul în care apare o urgență. Iar unul dintre antrenorii care se regăsesc pe această listă este Andrea Mandorlini.
În vârstă de 62 de ani, italianul este liber de contract, după ce în intervalul ianuarie 2020 – iulie 2021 a pregătit-o pe Padova.
„Nu am discutat cu absolut niciun antrenor. Astea-s numai poveşti. Deci nu s-a pus problema.
Staff-ul meu, în schimb, se gândeşte la o situaţie de rezervă în condiţia în care, Doamne, fereşte, se întâmplă ceva, se îmbolnăveşte, îşi dă demisia tu trebuie să ai soluţii.
Şi atunci mă gândesc că ei au soluţii, au doi, trei antrenori externi cu care ţin legătura în condiţiile în care se iveşte o problemă. Mandorlini, da, este unul dintre ei”, a declarat Ioan Varga, la Digi Sport.
Mandorlini are o bogată experiență ca manager și aproape toată cariera și-a construit-o în Italia. Singura sa aventură în afara Peninsulei a avut loc în România. În noiembrie 2009, el a fost adus la CFR Cluj pentru a-l înlocui pe portughezul Toni Conceicao. La capătul sezonului 2009 – 2010, Mandorlini a cucerit titlul alături de CFR Cluj, al doilea astfel de trofeu din vitrina clubului.
Ulterior, începutul sub așteptări din sezonul 2010 – 2011 a dus la demiterea sa, pe 10 septembrie. În 35 de meciuri în care a stat pe banca CFR-ului, Mandorlini a obținut 19 victorii, 8 egaluri și a încasat 8 înfrângeri.
În locul său, CFR Cluj l-a instalat în funcția de antrenor pe Sorin Cârțu, care a rezistat doar trei luni pe banca echipei.
De-a lungul carierei, Andreai Madorlini le-a mai pregătit pe Ravenna, Triestina, Spezia, Vicenza, Atalanta, Bologna, Padova, Siena, Sassuolo, Verona, Genoa și Cremonese.