Marți a avut loc tragerea la sorți pentru turul doi preliminar din EHF European League, ultimul înainte de faza grupelor, iar Steaua București a aflat că va fi nevoită să o înfrunte pe Ferencvaros, una dintre cele mai dificile adversare. Formația roș-albastră este ultima rămasă în competiție din România, după ce Minaur Baia Mare, Potaissa Turda și CSM Constanța au fost eliminate.
Repartizată direct în turul doi preliminar al EHF European League, Steaua București va fi nevoită să o înfrunte pe Ferencvaros pentru un loc în grupele competiției.
Marți a avut loc tragerea la sorți, iar elevilor lui Ovidiu Mihăilă le-a fost extrasă una dintre cele mai dificile adversare. Ferencvaros vine după o victorie la scor în fața celor de la Minaur Baia Mare, pe care i-au învins în dublă manșă, scor 36-28 în România și 38-22 în Ungaria.
Steaua va disputa prima manșă pe teren propriu, în Sala Polivalentă din București, pe 27 septembrie. Returul va avea loc o săptămână mai târziu, pe 4 octombrie, la Budapesta.
În sezonul precedent, Ferencvaros a încheiat pe locul 4 în campionatul Ungariei, cu 34 de puncte, fiind depășită doar de Balatonfuredi (36), Szeged (47) și Veszprem (50).
Cel mai important jucător din lotul maghiarilor este veteranul Mate Lekai (34 de ani), centru de 1.90 înălțime care în intervalul 2014 – 2022 a evoluat pentru Veszprem.
Alți doi handbaliști în formă din echipa lui Ferencvaros sunt Bence Nagy (centru) și Bendeguz Bujdoso (extremă dreapta), care la începutul acestui an au făcut parte din lotul Ungariei de la Campionatul European.
Tehnicianul celor de la Ferencvaros Budapesta este Istvan Pasztor, fost internațional cu peste 200 de apariții în naționala Ungariei.
De asemenea, alte 12 formații sunt deja calificate în faza grupelor EHF European League:
EHF European League este a doua competiție ca valoare în handbalul din Europa, după EHF Champions League. În Liga Campionilor la handbal masculin, România o are în faza grupelor pe Dinamo.
„Dulăii” vor debuta în competiție pe 14 septembrie, pe teren propriu, contra nemților de la SC Magdeburg.
Programul lui Dinamo în faza grupelor: