Gică Hagi dezvăluie rețeta succesului după Farul Constanța – FCSB 3-1: „A funcționat, jucătorii s-au depășit”. Cuvinte mari pentru Alibec și Munteanu

Olteanu Ștefan 01.09.2022, 00:34
Gică Hagi dezvăluie rețeta succesului după Farul Constanța – FCSB 3-1: „A funcționat, jucătorii s-au depășit”. Cuvinte mari pentru Alibec și Munteanu

Farul Constanța este noul lider din Superliga, după ce în runda cu numărul 8 formația antrenată de Gică Hagi a reușit să se impună fără drept de apel, scor 3-1 în fața lui FCSB. Mai mult, constănțenii rămân în continuare neînvinși în actuala stagiune.

Farul Constanța – FCSB 3-1. Elevii lui Gică Hagi au făcut spectacol contra vicecampioanei

Aflată într-o formă foarte bună, Farul Constanța a început curajos disputa contra celor de la FCSB și elevii lui Gică Hagi au avut primele ocazii importante ale partidei. Louis Munteanu și Doukoure puteau deschide scorul rapid, însă Târnovanu s-a descurcat excelent și a fost salvator de fiecare dată.

Însă, în minutul 23, Joyskim Dawa a comis-o. Fundașul roș-albaștrilor l-a tras de tricou pe Louis Munteanu în interiorul careului și Cătălin Popa, fără să stea pe gânduri, a dictat penalty. Alibec a șutat puternic pe centrul porții și a deschis scorul.

Jocul s-a echilibrat în minutele ce au urmat, însă în prelungirile primei reprize, Farul a dat o nouă lovitură. Louis Munteanu a centrat excelent din flancul stâng, iar Doukoure s-a demarcat între Tamm și Radunovic și a reluat perfect cu capul în plasă!

După chinul suferit în prima repriză, FCSB a reușit într-un final, în minutul 70, să înscrie. Proaspăt transferatul Andrea Compagno i-a luat excelent fața lui Kiki, a profitat de pasa bună a lui Florinel Coman și a înscris cu latul din 6 metri.

Doar opt minute s-au putut bucura roș-albaștrii de acest gol al lui Compagno, deoarece Farul a înscris din nou. O centrare excelentă a lui Pitu l-a lăsat pe Grameni în postura de unu la unu cu Târnovanu, iar fotbalistul lui Hagi nu a ratat ținta.

În minutul 79, scorul putea să ia proporții. Cătălin Popa a dictat un penalty pentru Farul, după un duel care a avut loc între Radunovic și Grameni. Însă, VAR a intervenit și „centralul” și-a schimbat decizia.

Totuși, cele trei goluri marcate de constănțeni au fost de ajuns pentru obținerea celor trei puncte. Farul s-a impus cu 3-1 în fața lui FCSB și a legat a treia victorie la rând în Superliga. Constănțenii urcă pe prima poziție în clasament, cu 18 puncte, la fel câte are și Rapid, însă cu un golaveraj mai bun.

Gică Hagi: „Jucătorii s-au depășit!”

Gică Hagi e încântat pe deplin de jocul practicat de elevii săi și a avut doar cuvinte de laudă:

„E o săptămână europeană, jucăm cu echipe din Europa și era un challenge important pentru noi. Suntem pe drumul cel bun, avem un lot bun și ușor-ușor o să vină lucrurile bune.

Ultimul punct al meu din formula de succes e mentalitatea. Să ai o mentalitate, să fii convins de ce faci, să ai curaj. Asta încerc să aduc echipei, să fac acestui grup. Să le dau o mentalitate de învingători, să aibă spirit. Cred că s-a văzut azi în teren.

A fost un meci dificil. Față de CFR, Steaua (n.r. – FCSB) e o echipă mult mai tehnică. Viteză, combinații rapide, dacă le dai spații, așa a venit și golul lor. Dar le-am făcut față, sistemul pe care l-am făcut a funcționat. Am făcut lucrurile bune.

Jucătorii s-au depășit. Eu zic că important e să crezi. Chiar dacă fac multe schimbări necesare, au venit alți jucători care trebuia să se adapteze. Dar nu are rost să zicem vorbe mari. Suntem pe drumul bun, arătăm bine. Călătoria e lungă, vor fi și momente mai puțin bune. Dar grupul arată bine și vestiarul e bun.

Doukoure? Mi-a plăcut. L-am văzut, știți că mă uit 5 minute pe un highlight al lui și îl văd. Îmi place, știu ce vreau, știu ce pot să caut și încerc să găsesc jucătorii de care avem nevoie. E un optar foarte, foarte bun”, a declarat Gică Hagi, la Digi Sport.

„Alibec și Munteanu nu au avut probleme. Alții au avut probleme cu ei”

În continuare, antrenorul Farului a vorbit despre atacanții săi:

„Alibec și Munteanu nu au avut probleme. Alții au avut probleme cu ei. Sunt jucători foarte talentați pe care trebuie să îi înțelegi. În spatele lor e un profesor în care ei să creadă. Orice jucător talentat e capricios, cum am fost și eu. Dar apoi trebuie un profesor care să stea.

După antrenorul trebuie să creadă în ei. Eu asta fac și cred că fac bine. Mă bucur pentru ei pentru că sunt foarte talentați. Un nouar care marchează mereu, i-a plăcut golul. Celălalt un nouar-decar. Amândoi sunt foarte buni.

Lui Lois Munteanu nu i-am făcut nimic, Fiorentina i-a făcut. Cum i-a făcut și lui Ianis Hagi. Vin foarte montați, foarte bine fizic. E total altceva când stai afară, mediul în care trăiești. Eu zic că e mult mai bine pentru jucătorul român, vede cum trebuie să fii conectat la fotbal. Acolo e concurență foarte mare, puțini vorbesc cu tine.

Și probabil romanului i se dă mai puțină șansă, nu are manager. România încă nu are performanțe foarte mari ca jucătorii să aibă o cotă importantă în Europa. Eu zic că ar trebui mai multă încredere dată de cei de acolo. Jucătorul român e talentat și la mansardă stă bine.

E o echipă talentată, cum le-am zis și înainte. Întâlnim Steaua, dar cred că și noi suntem talentați la fel de mult ca ei. Am demonstrat că echipa are foarte mult talent. Challenge-ul meu e să îi aducem mental și fizic la un nivel foarte bun”, a mai adăugat Hagi.

Ce a spus Gică Hagi despre West Ham – FCSB

Gică Hagi le-a dat și un sfat celor de la FCSB, înaintea duelului din grupele Conference League cu West Ham:

„West Ham? Trebuie să fie convinși de ce fac, trebuie să creadă în ce fac și trebuie să aibă curaj. Le-am scris în carte, cu ele îmi termin toate ședințele. Orice e posibil în fotbal, important e să crezi”, a transmis Hagi.

În încheiere, tehnicianul Farului a vorbit despre problema stadiunului de la Constanța:

„E treaba conducerii, eu sunt pe parte tehnică. Conducerea, nu doar Gică Popescu. Sunt mulți, la noi toți conducătorii au jucat fotbal. Acționar, conducător, președinte, vicepreședinte, toți suntem fotbaliști.

Drumul e bun, călătoria e lungă. Vor fi și momente bune și momente mai puțin bune. Trebuie să stau cu picioarele pe pământ și să echilibrez echipa”, a încheiat Gică Hagi.

Constantin Grameni dezvăluie rețeta de la Farul: „Suntem o familie!”

Grameni a marcat golul de 3-1 al disputei Farul – FCSB 3-1.

„Victoria obținută se datorează antrenamentelor pe care le facem și muncii pe care o depunem. Demonstrează că suntem o echipă, un grup foarte unit. Am gestionat un moment important, suntem bucuroși. Dovedim că suntem o familie.

Știi că e nevoie de toți jucătorii din lot, am jucat din 3 în 3 zile. Dăm tot la fiecare meci eu și colegii. Sperăm să luăm cele trei puncte și la Craiova.

În meciurile în care jucăm cu echipele de pe primele locuri nu mai e nevoie de nicio motivare. Stadionul e plin și lucrurile vin de la sine.

L-am simțit pe jucătorul FCSB că e în spatele meu și am căzut. Dar nu am cerut neapărat penalty. Am așteptat să văd ce dă arbitrul. Dacă VAR a spus că nu a fost, nu trebuie să comentez.

Ne dorim din tot sufletul să ne luptăm pentru primul loc și pentru asta muncim la antrenament”, a declarat Grameni, la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622