Andrei Burcă (29 de ani), jucătorul cel mai valoros din lotul lui Dan Petrescu, ar putea pleca de la CFR Cluj în această vară, potrivit unei declarații misterioase a lui Cristi Balaj. Președintele campioanei a vorbit despre ofertele sosite pe numele experimentatului fundaș central.
Cu o cotă de 4.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt, Andrei Burcă este cel mai valoros jucător din lotul lui CFR Cluj, iar președintele clubului, Cristi Balaj, a vorbit despre o posibilă plecare a fundașului central.
Burcă a fost ademenit cu numeroase oferte în fiecare fereastră de transferuri din ultimii ani. Doar în această vară, în presa sportivă s-a scris că Andrei Burcă putea completa colonia de români din Turcia, unde a fost dorit de Konyaspor, sau că apărătorul central a ratat „la mustață” un transfer în Arabia Saudită.
Însă, ultima echipă despre care s-a vehiculat că este interesată de fotbalistul campioanei e Hapoel Beer Sheva, care recent a eliminat-o pe Universitatea Craiova din play-off-ul Conference League.
Despre un posibil transfer al lui Burcă la Beer Sheva a fost chestionat și Cristi Balaj. Președintele CFR-ului a ezitat să răspundă în prima fază, lăsând de înțeles că interesul în ceea ce îl privește pe Burcă este cât se poate de clar. Ulterior, Balaj a explicat că nu poate oferi detalii, deoarece informațiile apărute în presă ar putea duce la blocarea transferului:
„Nu comentez niciun transfer înainte să fie prezentat. Burcă e dorit de cluburi importante. Mai sunt și alți jucători, Petrila, Yeboah, care începe să devină important, cu calități incredibile. Pentru mine e un secret.
Nu am discutat cu nimeni. Dacă apar informații, pot încurca la realizarea transferului. Burcă e un jucător foarte important. Dacă va ajunge să fie transferat, va fi doar în situația în care valoarea transferului va fi pe măsură. În acest moment nu avem jucători care să plece fără sume importante”, a declarat Cristi Balaj, la Digi Sport.
În ultimii ani, Andrei Burcă a fost un jucător determinant atât pentru CFR Cluj, cât și pentru echipa națională a României. În tricoul primei reprezentative, el a adunat 12 apariții.
În schimb, pentru CFR Cluj, Burcă a evoluat 130 de partide, în care a marcat 7 goluri și a oferit două pase decisive. Trei titluri de campion și o Supercupă a României a cucerit Andrei Burcă de la transferul în Gruia.
Ultimul trofeu a fost câștigat chiar în primăvara acestui an, când CFR Cluj și-a trecut în palmares al cincilea titlu consecutiv în România. La scurt timp după bifarea performanței, Andrei Burcă și-a exprimat sincer gândurile și a spus că își dorește să se transfere în străinătate în această vară:
„Nu vreau să mai vorbesc, sunt la CFR Cluj. Cum dorește Dumnezeu! Dacă e să plec o să semnez în două-trei ore. Dar, în același timp, îmi doresc să rămân aici, să fac performanță, sigur se dorește să ajungem într-o competiție europeană.
Chiar îmi doresc să plec, vreau să văd cum este o experiență în afară. Vreau să văd cum este nivelul acolo”, a declarat Andrei Burcă, la Pro Arena.
De-a lungul carierei, Burcă a mai evoluat pentru FCM Bacău, Aerostar și FC Botoșani.