Ovidiu Burcă încearcă să îi liniștească pe fanii dinamoviști. Deși echipa a pierdut ultimele 2 partide, antrenorul este încrezător în șansele „câinilor”. Mai ales că aceștia au realizat 14 transferuri în această perioadă.
Antrenorul dinamovist crede că echipa lui se va prezenta mult mai bine, după ultimele transferuri realizate. Cu toate acestea, Burcă le cere răbdare fanilor.
Echipa este mult mai puternică, dar trebuie formată. Este un proces, nu știu cât va dura, mai și pierzi, nu am avut o perioadă de pregătire cu echipa. Totuși, trebuie să ajunge în play-off în acest sezon. Nu vreau să dau speranțe false, dar lucrurile arată mai bine decât atunci când am venit la echipă. Atmosfera s-a schimbat, dar nu este de ajuns.
În acest moment am închis perioada de transferuri, am adus jucători care să crească nivelul, am adus experiență pentru că am jucat cu mulți jucători foarte tineri. Nu este ușor la Dinamo, nu te așteaptă nimeni. Stăm mai bine acum, a declarat Burcă
Acesta nu a comentat pe marginea problemelor legate de găsirea unui potențial investitor.
Când vom avea rezultate, vor veni de la sine. Eu știu că sunt multe discuții. Depinde de multe lucruri care nu țin de noi, noi trebuie să arătăm că suntem în viață, să aducem fanii alături de noi, a punctat Burcă
Dinamo și suporterii echipei visează să se mute, pentru restul sezonului de Liga a 2-a, pe stadionul „Arcul de Triumf”. Dorin Iacob a menționat că, momentan, singurul impediment care stă în mutarea „câinilor” pe acel stadion este schimbarea gazonului.
Playsport.ro l-a contactat pe Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby. Acesta a menționat că, în nicio secundă, nu s-a pus problema schimbării gazonului.
Nu, cum să fie schimbat gazonul pe „Arcul de Triumf”? A intrat într-o regenerare de 30 de zile, pentru că am avut turnee importante pe el. Trebuie să fie readus la o suprafață normală de joc. Ars nu a fost, doar tocit, deoarece au fost 24 de echipe pe el. Am stabilit cu cei care fac mentenanța că, 30 de zile, să nu fie niciun fel de activitate pe el. E destul de delicat. De-asta mă și întreb uneori cum ar putea să joace toate echipele acelea multe care și-au exprimat intenția pe „Arc”. Ieri arăta extrem de bine. Au mai rămas cam 10 zile, iar după e bun de joc.”
Mai mult, acesta a subliniat că, după cele 30 de zile de mentenanță, arena va fi dedicată naționalei de seniori de rugby. „Stejarii” sunt calificați la Cupa Mondială din 2023, ce se va organiza în Franța.