Dan Șucu, milionarul care în primăvara acestui an a preluat 50% din acțiunile clubului de fotbal Rapid, a plecat de acasă în timpul mariajului cu fosta soție, Camelia. Aceasta din urmă, de asemenea o persoană de succes în domeniul afacerilor, a povestit cum s-a rupt relația dintre ea și Dan Șucu.
Dan Șucu și Camelia Șucu au format o familie timp de aproape 20 de ani, însă în anul 2004 cei doi au decis să se separe după ce bărbatul a plecat de acasă.
Ei s-au întâlnit prima oară în anul 1985, la Poiana Brașov, pe când erau doar niște studenți. Camelia avea 19 ani, în timp ce actualul acționar al Rapidului avea 21 de ani. După câteva luni în care s-au cunoscut reciproc, cei doi au decis să întemeieze o familie. Iar în anii ce au urmat, pe lângă consolidarea familiei, Dan și Camelia au pus bazele unui adevărat imperiu în domeniul afacerilor.
După cum amintește Camelia Șucu, ei au fost parteneri în nu mai puțin de 18 firme, companii care a căror valoare estimată depășea suta de milioane de euro.
Cu toate acestea, în 2004, când Dan Șucu a decis să se separe de Camelia, femeia a fost îndepărtată inclusiv din acționariatul companiilor.
„Pentru mine, divorţul a venit ca o rezultantă a faptului că noi nu am fost buni prieteni, am fost foarte buni parteneri de business, dar nu am fost prieteni.
Nu am ştiut să ne împărtăşim problemele unul altuia.. Din păcate, vieţile noastre personale şi profesionale au fost foarte strâns împletite, eram parteneri în 18 firme, iar atunci când Dan s-a hotărât să plece de acasă, mi-a cerut să plec şi din companie.
Nu ştiam nici ce e ăla divorţ, dar să renunţ şi la companie. În acel moment a trebuit să facem o analiză a firmelor şi astfel am descoperit lucruri care m-au făcut să nu mai am încredere în partenerul meu şi nici respect pentru ceea ce a făcut”, a transmis femeia de afaceri.
În continuare, Camelia Șucu a dezvăluit care a fost cea mai mare dezamăgire a ei:
„Am simţit că Dan premeditase de ceva timp să plece de acasă, nu neapărat pentru a-şi face o altă relaţie, deşi o avea deja de doi ani, ci mai mult ca să rămână singur în companie şi să îşi aroge toate drepturile şi toate beneficiile a ceea ce construiserăm noi, împreună, în 12 ani de firmă”, a mai dezvăluit Camelia Șucu, potrivit Life.ro.
Divorțul dintre Dan Șucu și Camelia Șucu a durat din 2004 și până în 2007, atunci când a avut loc finalizarea partajului. Femeia de afaceri a primit 40.000.000 de euro și a acceptat să iasă din acționariatul firmelor în care era implicată alături de Dan Șucu.
Cariera de peste 20 de ani din zona de business a ajutat-o pe Camelia Șucu să aibă în continuare pare de succes. Ea a fondat mai multe companii importante și la un moment dat revista Forbes a declarat-o drept „cea mai bogată femeie din România”.
La fel de bine s-a descurcat și Dan Șucu. Cel care în prezent deține 50% din acțiunile Rapidului are o avere estimată la 120.000.000 de euro.
El deține brandul Mobexpert, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din România. Lanțul de magazine are o rețea de 26 de puncte de desfacere, chiar și în afara țării, în orașe precum Sofia (Bulgaria) și Belgrad (Serbia).
De asemenea, Dan Șucu deține opt fabrici care creează produse pentru magazinele sale şi plătește salarii pentru nu mai puțin de 2.300 de angajaţi. Cifra sa de afaceri se ridică la suma de 200 milioane de euro.