SPECIAL. Povestea cu happy-end a româncei care a renunțat la Jocurile Olimpice pentru familie: „Nu puteam să stau departe de copilul meu”

Florentina Iușco este una dintre cele mai importante atlete ale momentului din România. Săritoarea în lungime legitimată la CN Sp Cetate Deva a reușit să se califice deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În contextul actual, o prezență la cea mai importantă competiție sportivă a lumii este o mare performanță pentru atletismul românesc. Vremurile în care alergătoarele sau săritoarele noastre veneau de la Olimpiade cu zeci de medalii au apus demult. Acum, ne bucurăm de prezența lor în asemenea competiții.

Totuși, Florentina Iușco are o poveste aparte, o poveste pe care toți iubitorii sportului din România ar avea datoria s-o cunoască. Tânăra de nici 25 de ani împliniți va concura la Tokyo în proba de săritura în lungime, însă până Olimpiadă, vă propunem să privim puțin în trecutul sportivei noastre. Și cine ar fi mai îndeptățită să ne istorisească decât însăși eroina acestei povești de succes?

Povestea cu happy-end a româncei care a renunțat la Jocurile Olimpice de iarnă

Gestul extrem făcut de o sportivă de 21 de ani când a aflat că nu…

Bancurile au devenit realitate. Pe ce loc a terminat cursa un atlet care a concurat…

Florentina, ne apropiem cu pași repezi de data la care vor debuta Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ești pregătită pentru marea provocare a carierei tale?

Mai e puțin până acolo. Nu știu dacă am emoții. Aș spune că sunt mai degrabă emoționată pentru că mi-am dorit mult să ajung aici. Orice sportiv de performanță își dorește să fie acolo unde sunt cei mai buni din lume. Eu sunt o norocoasă. Am să mă număr printre participanții la Jocurile Olimpice, deși a fost un drum greu până aici.

Apropo de asta. Povestea ta, cariera ta par desprinse dintr-o revistă de benzi desenate cu super-eroine…

Eeeee, nici chiar așa…

Ai făcut atletism de performanță, după care ai luat o pauză forțată, dar fericită. Dar mai bine s-o luăm cu începutul.

Păi, la început a fost atletismul. Fac atletism de performanță de mică și am reușit să obțin câteva rezultate importante la nivel de juniori. De două ori campioană mondială la juniori II, în probele de săritură în lungime și triplusalt. Doi ani mai târziu, în 2015, am cucerit bronzul la Campionatele Europene de sală, de la Praga. Atunci am stabilit și un record european de junioare la săritura în lungime. Tot în acel an m-am întors cu o medalie de aur la lungime și una de bronz la triplu salt, în cadrul Campionatelor Europene de Juniori, din Suedia.

Au fost niște ani excelenți, dar a venit pauza despre care vorbeam mai devreme…

Așa este. M-am căsătorit și am devenit mamă. Trebuia să mă opresc. După această perioadă m-am gândit că n-ar fi rău să mă apuc din nou de sport. Totuși, am realizat că era imposibil să mai fac atletism de performanță în acel moment. Și atunci a venit propunerea și provocarea vieții mele, aș putea spune. Am fost invitată să mă antrenez și să concurez în competiții de bob.

Din groapa cu nisip, în bobul mondial

Aveai vreo legătură cu sporturile de iarnă până atunci?

Nici cea mai mică legătură. Eu făcusem atletism și asta știam să fac. Practic, am început de la zero. Nu știam nimic, dar mi s-a părut interesantă propunerea și am acceptat. Norocul meu că am deprins repede am reușit să fac față cerințelor. Ba mai mult, am și performat, pentru că în scurt timp am devenit campioană mondială de tineret împreună cu Andreea Grecu, pilotul echipajului nostru.

Cât timp trecuse de la primul tău contact cu bobul și momentul câștigării titlului mondial?

Cam 8 luni…

Adică, în mai puțin de un an, te-ai apucat de un sport nou și ai devenit cea mai bună din lume la tineret?

Cam așa. Da, în opt luni am devenit campioană mondială de tineret la bob. E adevărat, am muncit mult. Foarte mult. Îmi doream să îmi pot dovedi mie că pot să fac lucruri frumoase în sport. Probabil că am avut și puțin noroc. Da, e clar că nu e ușor să obții astfel de performanță indiferent de sportul pe care-l practici și indiferent de categoriile de vârstă. Un campionat mondial e locul în care se adună cei mai buni sportivi.

Și apoi te-ai întors la atletism pentru a merge la Olimpiadă.

Da, dar până acolo a mai fost un episod important. Până să ajung la Olimpiada de la Tokyo trebuia să particip la Olimpiada de Iarnă din 2018, de la Pyeongchang (Coreea de Sud). Trebuia să merg cu Andreea Grecu în proba de bob pentru 2 persoane, dar am renunțat.

Ai renunțat să concurezi la Olimpiada de Iarnă?

Da. Și am făcut-o cu tot dragul. Dacă aș fi mers la Olimpiada din Coreea, aș fi stat departe de copilul meu luni întregi. Așa că am preferat să fac un pas în spate și să rămân cu familia.

Înapoi la dragostea dintâi

Acum putem reveni la atletism?

(râde) Da, da. De-acum vorbim doar despre atletism pentru că după acest moment m-am întors cu toate forțele la dragostea dintâi, ca să spun așa. Am început ușor-ușor și mi-am canalizat întreaga energie pe calificarea la Olimpiadă. Calificare pe care aveam s-o obțin în cele din urmă.

A fost greu?

Și încă cum. În ultimii ani, baremele pentru a ajunge la Jocurile Olimpice au fost mult mai greu de atins. Doar rezultatele foarte bune te pot ajuta să fii acolo. A trebuit să trag din greu, mai ales că am avut și niște probleme medicale. Acum sunt bine.

E greu să te pregătești pentru o asemenea competiție în condiții de pandemie?

Îți dai seama că nu e ușor. Am avut o perioadă în care ne antrenam acasă. Fiecare cum putea, dar eu zic că ne-am descurcat. Acum e ceva mai bine, dar aud că se anunță un nou val de Covid-19 și asta mă îngrijorează un pic. Îmi doresc atât de mult să revenim la normal… Avem nevoie de pregătire bună, în condiții de competiție.

Apropo de pregătire. Cum ai caracteriza condițiile pe care le ai la acest capitol, înainte de Jocurile Olimpice?

Aș putea să spun că de când practic atletismul nu am avut niciodată condiții mai bune. Chiar sunt la superlativ. Cel puțin, aici la Deva, oamenii se îngrijesc să am totul la dispoziție. Și din punct de vedere financiar, dar și al condițiilor de antrenament. Sincer, nu am de ce să mă plâng.

Ce speri de la Olimpiada de la Tokyo?

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Să fiu sănătoasă și să ating acolo vârful de formă. Îmi doresc un „Personal Best”. Dacă sar mai mult de 6.92, sigur voi ajunge în finală. Asta îmi doresc. Personal, visez la o medalie, ca orice sportiv, dar sunt conștientă că e greu. Concurența e mare și voi da piept cu multe adversare bine pregătite.