Transfer surprinzător realizat de Rapid! Cine este noul mijlocaș din Giulești: „Suporterii sunt incredibili”

Gabriel-Alexandru Ioniță 02.08.2022, 17:54
Transfer surprinzător realizat de Rapid! Cine este noul mijlocaș din Giulești: „Suporterii sunt incredibili”

Rapid a reușit o campanie foarte solidă de transferuri în această vară pentru a intra cât mai repede în lupta pentru titlu. Iar acum încearcă să își asigure și viitorul. După ce au adus nume importante precum Paul Iacob, Andrei Ciobanu, Valentin Constache, Marko Dugandzic sau Alexandru Mățan, giuleștenii au anunțat marți transferul unui jucător tânăr, de mare perspectivă.

Rapid mută și pentru viitor în această perioadă de transferuri

Este vorba despre Alexandru Crivac. Un mijlocaș defensiv în vârstă de doar 20 de ani, care a fost legitimat până în prezent la FC Argeș. El este fiul lui Iulian Crivac, fost fotbalist care a evoluat pentru Rapid în sezonul 2000-2001. Alex Crivac a semnat un contract pe trei sezoane cu echipa antrenată de Adrian Mutu și a oferit deja și primele declarații.

Sunt foarte bucuros că am ajuns la Rapid. Este un club important din România. Îmi doresc să evoluez cât mai mult, să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele. Știu că este o atmosferă foarte bună la Rapid. Suporterii sunt incredibili și abia aștept să debutez în fața lor”, a spus tânărul jucător pentru site-ul oficial al Rapidului.

În prezentarea făcută de giuleșteni se menționează faptul că Alexandru Crivac a început fotbalul la Școala de Fotbal „Dani Coman”, pe vremea când avea doar 6 ani. La 16 ani a ajuns la Academia Gheorghe Hagi, unde a fost de două ori campion în Liga Elitelor. O dată la U17 și o dată la U19. În vara anului trecut a ajuns la FC Argeș și a debutat la prima echipă în ultima etapă a sezonului trecut, într-un meci contra celor de la FC Voluntari.

„Fiul fostului mijlocaș al Rapidului, din sezonul 2000/2001, Iulian Crivac, s-a apucat de fotbal la 6 ani, la Școala de Fotbal „Dani Coman”.

La vârsta de 16 ani, Crivac a ajuns la Academia Hagi, cu care a câștigat de două ori Liga Elitelor, la categoriile de vârstă U19 și U17, fiind un om de bază al constănțenilor. Iar în stagiunea 2021/22 a fost la FC Argeș.

În prima ligă a debutat în ultima etapă a sezonului trecut, pentru piteșteni, într-o partidă contra Voluntariului.

Noul mijlocaș al Rapidului a fost convocat la naționalele U20, U18, U17, U16 și U15 ale României, având în palmares o Ligă a Elitelor U19, cu Viitorul”, au scris giuleștenii despre noua achiziție.

Campania de achiziții din Giulești nu s-a terminat

Alexandru Crivac este al nouălea transfer anunțat oficial de Rapid în această vară, după Paul Iacob, Andrei Ciobanu, Valentin Costache, Marko Dugandzic, Jayson Papeau, Florin Ștefan, Damien Dussaut și Codruț Sandu. De asemenea, clubul alb-vișiniu a rezolvat în mare proporție și aducerea lui Alexandru Mățan și mai lipsește doar anunțul oficial în acest sens.

CITEȘTE ȘI Rareș Ilie poate aduce o sumă uriașă în conturile Rapidului. „Dacă va fi vândut mai departe, va fi cel mai important transfer din istorie”

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622