Steaua, luată peste picior de Gigi Becali. Finanțatorul FCSB a explicat unde ar fi greșit conducerea Armatei

Olteanu Ștefan 29.07.2022, 09:32
Steaua, luată peste picior de Gigi Becali. Finanțatorul FCSB a explicat unde ar fi greșit conducerea Armatei

CSA Steaua a fost luată peste picior de Gigi Becali, după ultimele declarații pe care le-a făcut Daniel Oprița. Antrenorul „militarilor” a lăsat de înțeles că echipa din Ghencea nu va avea drept de promovare nici în sezonul 2022 – 2023.

De ce CSA Steaua e conamnată să rămână încă un sezon în Liga 2? Formația din Ghencea, luată peste picior de Gigi Becali

CSA Steaua se pregătește pentru un nou sezon în care va juca fără un obiectiv realizabil, iar formația din Ghencea este luată peste picior de Gigi Becali.

Finanțatorul FCSB s-a amuzat pe seama ultimelor declarații făcute de Daniel Oprița. Antrenorul „militarilor” a transmis, miercuri, 27 iulie, că Steaua nu poate promova nici la capătul sezonului 2022 – 2023. Asta după ce în stagiunea precedentă echipa a terminat pe locul 4, însă nu a putut onora barajul de promovare din cauza formei de organizare a clubului. Aceasta este piedica și în acest sezon.

Practic, pentru ca FRF să îi acorde dreptul de promovare Stelei, clubul trebuie trecut din drept public în drept privat. Iar Gigi Becali a explicat de ce singurele două posibilități ale „militarilor” nu mai pot fi puse în practică în acest moment:

„Aș vrea să vă spun un lucru cu CSA. Ei pot face două lucruri: Societate pe Acțiuni și Asociație Sportivă. Astea două le pot face. Ca să facă asociație, trebuie să dea echipa. Or să fie întrebați, pentru ce dați 5 milioane de euro? După care, ea e societate comercială, marca Steaua e patrimoniul Armatei, nu o pot da decât prin Hotărâre Generală și licitație.

Societate comercială n-au cum să facă, numai asociație. Nu au timp și nici n-au cum s-o facă. Trebuie să-și asume cineva răspunderea, un ministru sau un prim-ministru, că CSA a cheltuit 8 milioane de euro, că pleacă la o asociație formată. Trebuie s-o dea gratis, iar apoi asociația trebuie din cotizații să țină echipa. Ei nu pot face nimic, s-au încurcat singuri ca puiul în lână”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Daniel Oprița, vești groaznice pentru fanii CSA Steaua

Deși s-au făcut promisiuni că în sezonul 2022 – 2023 acțiunile clubului Steaua vor fi preluate de către o Societate Comercială Sportivă pe Acțiuni, în realitate nu s-a întâmplat nimic. Noul sezon din Liga 2 va debuta pe 6 august, iar Daniel Oprița pare deja resemnat cu privire la șansele echipei sale de a promova:

„În momentul acesta nu putem promova. M-am interesat și eu, dar deocamdată nu. Trăim cu speranța. Au fost jucatori pe care nu i-am adus ușor, au venit crezând că vom avea drept de promovare. Au niște bonusuri în cazul promovării, dar acum nu le pot lua chiar dacă acestea sunt în contract.

Bonusurile vin din drepturile tv pe care nu le vom lua dacă nu vom promova, chiar dacă ne clasăm pe primele locuri sau la baraj.

E mai dificil sezonul acesta. Sezonul trecut am trăit cu speranța că ne vor lăsa, că vom merge la TAS. Acum și jucătorii știu ce a fost anul trecut. Unii se gândesc că sunt păcăliți.

Și eu vreau să promovez cu Steaua în Liga 1. Vreau să rămân alături de ei. Mi-ar fi greu să mă despart acum de ei, cred că am construit o echipă bună. Am avut discuții cu conducerea. Deocamdată nu s-a rezolvat, nu e nimic clar”, a declarat Daniel Oprița, la Digi Sport.

„Militarii” debutează în noul sezon pe 6 august, în Ghencea, contra celor de la Metaloglobus București. Derby-ul Dinamo – CSA Steaua e programat în runda cu numărul 6, pe 10 septembrie.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622