Adi Mihalcea, declarația etapei, după debutul fals la Chindia: „Mi se pare că avem varianta ieftină a VAR-ului!” Reacția lui Mihai Teja

Robert Zanfir 18.07.2022, 20:54
Adi Mihalcea, declarația etapei, după debutul fals la Chindia: „Mi se pare că avem varianta ieftină a VAR-ului!” Reacția lui Mihai Teja

Adi Mihalcea (46 de ani) a debutat cu stângul pe banca celor de la Chindia Târgoviște. Dâmbovițenii au pierdut la Botoșani, 2-3, iar antrenorul a avut o atitudine ofensivă după partidă. De partea cealaltă, Mihai Teja a cerut mai mult de la echipa sa.

FC Botoșani a trecut cu 3-2 de Chindia, în prima etapă a Superligii. A fost duelul debutanților. Adi Mihalcea, pentru oaspeți, și Mihai Teja, pentru gazde. La final, fostul atacant al lui Dinamo a oferit declarația serii.

Adi Mihalcea, declarația etapei, după debutul fals la Chindia

„Am început jocul foarte prost, penalty în minutul 2. Dacă reușim să eliminat greșelile astea personale, cu siguranță vom avea rezultate mult mai bune. Suferim, vom suferi etapele viitoare din cauza cartonașului. Ceea ce am văzut azi mă face să cred că vom avea jocuri și victorii importante.

Mă bucur pentru fiecare jucător în parte, pentru ceea ce s-a întâmplat în a doua repriză, dar trebuie să muncim mai mult, să avem mai multă atitudine războinică.

Văd că încă sunt probleme cu acest sistem, mi se pare că este o variantă ieftină a VAR-ului. Sper să nu greșesc și să nu mai fie greșeli care să influențeze rezultatul.

Mi-ar plăcea să joc cel mai urât fotbal și să câștig etapa viitoare”, a declarat Adi Mihalcea la finalul partidei.

Popadiuc: „E puțin ciudat cu VAR-ul”

„Este adevărat, s-a alergat destul de mult. Eu cred că am fi meritat cel puțin un punct, mai ales cum a arătat jocul mai ales în repriza a doua. E primul contact și cu VAR-ul pentru noi, puțin ciudat, dar trebuie să ne acomodăm.

Nu a ieșit azi, dar sunt sigur că, după ceea ce pregătim, vor veni rezultatele în etapele următoare. Ne dorim un sezon fără emoții. Nu știu cum s-a văzut din afară, dar a fost destul de mult stres în interiorul clubului.

Am văzut că Hermannstadt arată destul de bine. Sperăm să fi marcat toate golurile în prima etapă și să câștigăm noi”, a declarat și Popadiuc.

Am început cu stângul, prima repriza cam slabă. Îmi pare rău pentru repriza a doua, pentru că am dominat jocul. Am început cu stângul, dar sper să o reglăm. Mă bucur că s-a băgat VAR, o să fie mai atenți domii arbitri și sper să fie de bun augur,
Andreas Mihaiu

Mihai Teja: Îmi doresc mai mult, vreau mai mult!

„O victorie muncită, o primă repriză bună a noastră. Din păcate am intrat de la pauză foarte rău în teren. Ne-am bulversat, nu am mai ținut de minge și a fost destul de greu. Dar ne bucurăm că am început cu dreptul, pentru victorie. Mai e mult de muncă și sper să devenim mai buni de la meci la meci.

Am văzut la lucru și o parte dintre nou veniți și pe cei care nu au jucat anul trecut. E bine că am câștigat, trebuie să ne pregătim mult mai bine. Îmi doresc mai mult și vreau mai mult.

Toate echipele vor să tragă la play-off, majoritatea cu bugete destul de mari. Dar nu joacă bugetul”, a spus și antrenorul gazdelor, victorios la finalul serii.

FC Botoșani – Chindia 3-2 (Mailat 3 (pen), 31 Florescu 29 / A. Șerban 13, Mihaiu 48). ECHIPELE DE START:

FC Botoșani: 1. Ed. Pap – 19. Patache, 6. Dican, 32. Șeroni, 30. Țigănașu – 27. Ed. Florescu, 18. Perianu, 10. Târcoveanu – 16. Malat, 17. Camara, 9. Mateus
Rezerve: Ureche, Sno, Moescu, Petkovski, Obedeanu, Dragu, Shahaf, Tisdell, Grubac
Antrenor: Mihai Teja

Chindia: 33. Căbuz – 98. Căpușă, 6. Celea, 25. Boldor, 80. Dumitrașcu – 8. Dulca, 5. Vorobjovas – 17. Șerban, 17. Chamed, 59. Popdaiuc – 10. Neguț
Rezerve: D. Moldovan, Jipa, Atanase, C. Dinu, Mihaiu, Riza, Cherchez, Passaglia, Ioniță
Antrenor: Adrian Mihalcea

Stadion: Municipal, Botoșani
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Alexandru Cerei, Mihai Marica
Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs / Arbitru AVAR: Marius Marchidanu

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622