Bad Boy Gabriel Tamaș, debut de senzație în tricoul Petrolului Ploiești. Fundașul a marcat pentru noua sa echipă

Gabriel-Alexandru Ioniță 23.06.2022, 22:45
Bad Boy Gabriel Tamaș, debut de senzație în tricoul Petrolului Ploiești. Fundașul a marcat pentru noua sa echipă

Gabriel Tamaș și-a început cum nu se putea mai bine aventura de la Petrolul Ploiești. Fundașul central ajuns la vârsta de 38 de ani a marcat la primul său meci pentru „lupii galbeni”. Echipa antrenată de Nae Constantin s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Dinamo Auto-Tiraspol în primul amical al stagiului de pregătire din Turcia.

Gabriel Tamaș a marcat primul său gol pentru Petrolul Ploiești

Moldovenii au deschis scorul destul de rapid, dar Gabriel Tamaș a egalat pentru Petrolul în minutul 28, în urma unui corner. Victoria ploieștenilor a fost adusă de Simon Măzărache în minutul 66.

Reușita lui Tamaș nu face decât să confirme ceea ce a spus Nae Constantin despre el înainte de plecarea în Turcia. Antrenorul Petrolului, care îl cunoaște de foarte mult timp de fundașul central, susține că acesta nu se afla într-o formă fizică așa de bună nici măcar când avea 20 de ani.

Tamaş se descurcă bine, pe teren dă sută la sută. Este foarte bine din toare punctele de vedere. Vine cu experienţă mare, linia noastră de fund era compusă din jucători fără experienţă, jucători destul de tineri şi experienţa lui ne va aduce un mare plus. Eu îl cunosc de pe la vreo 16 ani (n.r. pe Gabi Tamaş), cred că se mişcă mai bine decât la 20 de ani”, a spus atunci Nae Constantin.

Fundașul central are planuri mari pe „Ilie Oană”

Imediat, după ce a semnat cu Petrolul Ploiești, Gabriel Tamaș a oferit un interviu în exclusivitate pentru PlaySport, în care a dezvăluit motivele pentru care a luat această decizie, dar și planurile pe care le are pe „Ilie Oană”.

„Îmi place să joc fotbal și să fac lumea fericită. A contat proiectul de aici, a fost important și Budescu, însă hotărâtori au fost fanii. Mi-a plăcut să joc la echipe cu suporteri pătimași, fanatici și, în ultimul timp, acest lucru mi-a lipsit. În plus, acum sunt la jumătatea drumului între Brașov și București, pot să fac dreapta, pot să fac stânga, cel mai important e să joc bine.

Eu am avut obiectiv, peste tot pe unde am fost în țară am vrut să intru play-off. Și am reușit. Acum o să mergem în cantonament, să ne întoarcem sănătoși, să ne ferească Dumnezeu de accidentări și apoi o să fixăm și obiectivul. Am semnat pe doi ani, un an cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon. Pentru că pot, nu vreau să mă retrag și nici nu am de ce, pentru mine este importantă sănătatea, în rest… să jucăm fotbal”, a spus Gabriel Tamaș.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622