Gabi Tamaș a ales! După ce s-a despărțit de FC Voluntari, echipă alături de care a reușit să dispute finala Cupei României și s-a calificat în Play-off, în premieră pentru clubul ilfovean, fostul fundaș central al echipei naționale a semnat, surprinzător, cu Petrolul Ploiești.
„Găzarii” au reușit o lovitură importantă pe piața transferurilor, după ce au convins un alt dinamovist să joace pe „Ilie Oană”, mai precis să revină la Ploiești. Este vorba de atacantul Gicu Grozav (31 ani).
Imediat după ce și-a pus semnătura pe contractul cu noua sa formație, Tamaș a oferit o primă declarație în postura de „lup galben”. În exclusivitate pentru PlaySport.ro, fotbalistul în vârstă de 38 de ani a prezentat motivele pentru care a acceptat oferta nou-promovatei.
„Îmi place să joc fotbal și să fac lumea fericită. A contat proiectul de aici, a fost important și Budescu, însă hotărâtori au fost fanii. Mi-a plăcut să joc la echipe cu suporteri pătimași, fanatici și, în ultimul timp, acest lucru mi-a lipsit. În plus, acum sunt la jumătatea drumului între Brașov și București, pot să fac dreapta, pot să fac stânga, cel mai important e să joc bine”, a spus Tamaș pentru PlaySport.ro.
Fundașul care a mai trecut, în campionatul României, pe la Dinamo, CFR Cluj, FCSB, Astra, Universitatea Cluj sau FC Voluntari a vorbit și despre obiectivele sale și ale Petrolului în noul sezon:
„Eu am avut obiectiv, peste tot pe unde am fost în țară am vrut să intru play-off. Și am reușit. Acum o să mergem în cantonament, să ne întoarcem sănătoși, să ne ferească Dumnezeu de accidentări și apoi o să fixăm și obiectivul. Am semnat pe doi ani, un an cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon. Pentru că pot, nu vreau să mă retrag și nici nu am de ce, pentru mine este importantă sănătatea, în rest… să jucăm fotbal”.