Vlad Chiricheș a recunoscut că s-a gândit la retragere și, imediat după România – Muntenegru 0-3, a transmis care este decizia sa. Căpitanul echipei naționale pare că a revenit la gânduri mai bune și spune că în toamnă se va prezenta din nou la lot, asta în cazul în care va fi convocat. În același timp, Chiricheș a spus că a fost afectat de tratamentul pe care l-a primit din partea fanilor.
Vlad Chiricheș a condus echipa națională din postura de căpitan către o nouă îngrângere rușinoasă, iar imediat după România – Muntenegru 0-3 a vorbit despre o eventuală retragere a sa de la echipa națională.
Fundașul recunoaște că s-a gândit la acest lucru după meciul tur din Muntenegru, însă între timp s-a mai calmat și a luat decizia de a continua alături de echipa națională.
E trist, sunt dezamăgit de perioada asta și nu știu, sper că în vacanță să îmi liniștesc puțin gândurile, să mă întorc la echipa de club bine și să mă întorc în septembrie cu determinare și să încercăm să câștigăm următoarele meciuri.
(n.r. – despre retragere) Nu, sunt momente dificile. Și câteodată gândești și la astfel de… Ai gânduri mai negre. Important e să merg în vacanță, să mă liniștesc un pic și să mergem mai departe. Au fost momente grele, după primul meci mi-a fost înjurată familia, mi-au fost înjurați copiii. Accept orice despre mine, dar de familia mea nu aș vrea să se lege nimeni.
Le mulțumim suporterilor și pentru meciul cu Finlanda, cred că s-au ridicat la un nivel foarte frumos, ne-au încurajat și noi nu am reușit să îi răsplătim. E un moment rușinos și e clar că ne e rușine de rezultatele pe care le-am obținut”, a declarat Vlad Chiricheș, la microfonul Prima TV.
Referitor la jocul foarte slab practicat de „tricolori” în returul cu Muntenegru, Vlad Chiricheș nu a găsit explicații:
E clar că e un moment trist pentru echipa națională. Am avut un joc slab. E un moment greu, e greu… E finalul ăsta de sezon, nu știu, ne pare rău că nu am reușit să facem mai mult. Să ne ridicăm la așteptările tuturor. Îmi pare rău că nu am reușit să facem mai mult în seara aceasta.
În momentul de față, numerele spun totul și e clar că nu suntem într-un moment bun. E important totuși să ridicăm privirea din pământ, să mergem la echipele noastre de club, să mergem să jucăm meci de meci și să revenim la națională mai hotărâți, mai determinați, cu curaj, încredere și să aducem rezultate.
Cum am spus, e un moment greu. Sperăm ca în viitor să facem mai mult, să venim cu mai multă determinare, poate să lăsăm un pic vorba și să dăm drumul la fapte.
E important să ne relaxăm în finalul asta de sezon și să venim mult mai determinați și puși pe fapte”, a mai adăugat Chiricheș.
Referitor la victoria surprinzătoare obținută de Ungaria, scor 4-0 cu Anglia pe Molineux Stadium, Vlad Chiricheș a declarat:
Nu știu scorul de la Anglia – Ungaria. Ce au făcut? Ce pot să spun… Vorbesc despre Ungaria acum? E un moment rușinos.. Am pierdut de două ori cu Muntenegru, nu am dat gol, e clar că e rușinos”, a încheiat Chiricheș.