Basarab Panduru critică strategia gândită de FCSB pentru sezonul următor! „Nu mai merge fotbalul așa”

Gabriel-Alexandru Ioniță 05.06.2022, 07:14
Basarab Panduru critică strategia gândită de FCSB pentru sezonul următor! „Nu mai merge fotbalul așa”

Basarab Panduru nu vede cu ochi buni faptul că cei de la FCSB au de gând să îi folosească pe Dragoș Nedelcu și Denis Haruț în poziție de fundași centrali în sezonul viitor. Fostul internațional român consideră că cei doi nu au calitățile necesare pentru a da un randament bun în zona centrală a apărării.

Basarab Panduru nu crede că este o idee bună ca FCSB să improvizeze pe poziția de fundaș central

FCSB s-a despărțit deja de Paulo Vinicius și Andrei Miron după ratarea unui nou titlu în Liga 1. De asemenea, Gigi Becali a spus public, în mai multe rânduri, că nu are de gând să dea bani pe transferuri în această vară și se va orienta către jucători liberi de contract.

Iar, în cazul în care nu va găsi nimic pe placul său și care să îndeplinească aceste condiții financiare, atunci Toni Petrea va fi nevoit să se bazeze pe ce are deja la dispoziție. Iar principalii „vizați” sunt Dragoș Nedelcu și Denis Haruț. Ambii revin la FCSB după împrumuturi. De la Farul Constanța, respectiv FC Botoșani.

Chiar Mihai Stoica, managerul general al vicecampioanei României, a anunțat recent că cei doi vor suplini plecările lui Vinicius și Miron din centrul apărării. Doar că ei nu sunt la bază fundași centrali. Nedelcu este mijlocaș defensiv, în vreme ce Haruț dă cel mai bun randament pe postul de fundaș lateral, în special în cel de fundaș dreapta.

Fostul internațional crede că Dragoș Nedelcu este prea lent pentru a putea face față cu brio în centrul apărării

Este adevărat că cei doi au mai jucat la nevoie în centrul apărării. Dar evoluțiile lor nu au fost chiar la cel mai bun nivel. Iar acum, Basarab Panduru a analizat că nu este chiar cea mai bună idee aceea de a-i utiliza pe ei pe acea poziție. El a explicat că Dragoș Nedelcu este mult prea lent pentru ce înseamnă poziția de fundaș central în fotbalul modern. De asemenea, fostul antrenor secund de la Universitatea Craiova este de părere că nici Denis Haruț nu poate evolua cu brio alături de Iulian Cristea, în centrul apărării celor de la FCSB.

Nedelcu e fundaş central? Dacă spui că e fundaş central… Nu-l văd fundaş central. Mie mi-a plăcut foarte mult că el a plecat undeva unde credea că poate să joace, la Dusseldorf. N-a jucat acolo, a venit la Farul. Nici la Farul nu l-am văzut să facă ceva deosebit. Păcat de el, că el are o calitate. Are o fineţe în alergare, dar cred că e prea puţin.

Totul este foarte lent. Ok, pasa pleacă bună, dar nu poţi numai în 2/4 şi din mers. Nu mai merge fotbalul ăla aşa. Nu-l văd fundaş central. Eu aşa cred. Că nici Nedelcu, nici Haruţ nu pot să facă pereche cu Cristea”, a spus Basarab Panduru potrivit Orange Sport.

Pe lângă aceste două variante, Gigi Becali mai ia în calcul și posibilitatea ca Ovidiu Popescu să joace alături de Cristea în centrul defensivei. Doar că și aceasta ar fi tot o improvizație. Ovidiu Popescu este mijlocaș central la bază și a mai jucat la nevoie ca fundaș dreapta.

Propunere de milioane de euro pentru Gigi Becali. „Dacă vrea să audă, el e!” Cine e jucătorul perfect pentru FCSB

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622