Florin Andone (29 de ani) este criticat de presa din Spania. Românul s-a transformat dintr-un motiv de speranță, într-o mare dezamăgire, spun ibericii. Atacantul naționalei va pleca de la Cadiz și se va întoarce la Brighton, unde mai are un an de contract.
Florin Andone a „ars” rapid în fotbalul european. S-a afirmat la Cordoba, a ajuns în Premier League, iar o serie de accidentări în tricoul lui Galatasaray i-a aruncat cariera într-un criză fără ieșire, pentru moment. Revenirea în Spania, din acest sezon, nu a fost una care să îl relanseze pe atacantul naționalei.
Împrumutat de Brighton la Cadiz, la începutul acestui sezon, Florin Andone a fost văzut ca o adevărată lovitură dată de micuța echipă a spaniolilor. Cu toate acestea, românul nu și-a regăsit ritmul. A bifat doar cinci partide în La Liga, în care nu a marcat niciodată și nu a pasat decisiv.
În cele câteva minute jucate în tricoul lui Cadiz, Florin Andone a reușit, totuși, să înscrie o dată în Cupa Regelui. Insuficient pentru a rămîne în Spania, chiar dacă echipa sa s-a salvat în ultima etapă, după victoria cu Alaves.
„Sosirea sa a fost întâmpinată iniţial cu entuziasm, dar în cele din urmă Andone nu a reuşit să-şi facă loc în echipă. Transferul văzut drept o mare lovitură a sfârşit prin a se transforma într-o «petardă».
În final, atacantul român a plecat de la Cadiz cu un total de 173 de minute în 5 meciuri de campionat şi 246 de minute în patru meciuri în Cupa Regelui. În această competiţie a înscris primul gol pentru Cadiz, unul suficient pentru calificarea în turul următor”, au notat cei de la AS.
Florin Andone va reveni la Brighton, dar este greu de crezut că va mai primi credit din partea englezilor. În acest condiții, nu ar fi exclus să încerce o relansare a carierei în România.
Chiar a fost, la un moment dat, în centrul zvonurilor despre o posibilă mutare la Rapid. Atacantul cu 2 goluri în tricoul naționalei a recunoscut că este fan al Rapidului.
„Tata şi fratele meu ţineau cu Dinamo, eu am dat-o cu Rapidul. Mi-e un pic greu să-i urmăresc de la distanţă, dar cred că acum, prin venirile lui Daniel Niculae şi Săpunaru, vor creşte ca grup!”, a spus Florin Andone.
1,2 milioane de euro este cota lui Florin Andone, care a avut un vârf de 6 milioane de euro, potrivit transfermarkt.