Presa din Turcia scrie că Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău ar putea rămâne totuși la Galatasaray și din sezonul viitor. Totul va depinde însă de ce va dori noua conducere a clubului, numită în urma alegerilor care se vor desfășura pe data de 11 iunie.
Cei doi români au început destul de bine aventura în Superlig. Ei erau mai mereu titulari sub comanda lui Fatih Terim în debutul sezonului și chiar au și avut câteva realizări, goluri și pase decisive. Ușor-ușor randamentul lor a scăzut și totul a culminat cu înlocuirea lui Terim cu Domenec Torrent.
Acesta nu a mizat foarte mult pe serviciile lui Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău. Primul a avut chiar destule meciuri în care nu a prins nici măcar foaia de joc, în vreme ce al doilea a fost trecut pe banca de rezerve, în condițiile în care anterior era un titular de drept la echipa Cim Bom.
Din acel moment, normal că a început să se vorbească în Turcia despre faptul că cei doi români ar urma să plece în sezonul viitor de la Galata. Împrumut sau definitiv. Doar că în acest moment orice astfel de discuție a fost sistată, anunță turcii de la Fanatik.
Asta pentru că conducerea clubului ar fi decis să nu se realizeze niciun fel de mutare pe piața transferurilor până când nu vor avea loc alegerile prezidențiale de la clubul din Istanbul. Adică până pe data de 11 iunie.
Așadar, toți jucătorii care ar vrea să plece sau care un un viitor incert, printre care se numără și Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău, sunt nevoiți să aștepte o clarificare până la acel moment. Există de asemenea și posibilitatea ca noua conducere să îi dorească în continuare pe cei doi români și aceștia să continue la Istanbul și în sezonul viitor. Cert este că nu se știe nimic sigur în prezent despre acest subiect.
În ceea ce îl privește pe Olimpiu Moruțan, ar fi existat varianta unei reveniri la FCSB. Gigi Becali a anunțat recent că ar fi interesat doar de un împrumut al mijlocașului ofensiv. Și această problemă se va rezolva după ce la Galatasaray va fi instalată noua administrație.
Moruțan, dacă vrea să vină împrumut, e ok. Altfel, nu mă interesează. Dacă voi reuși să câștig campionatul sau să mă calific în cupele europene, doar așa mai bag bani în fotbal. Eu nu vreau să mai risc. În trecut am riscat, uneori mi-a ieșit. Acum nu mai vreau să risc”, a spus Gigi Becali recent potrivit digisport.ro.