FOTO. Portarul naționalei de hochei a României a jucat cu o cască pe care erau desenate steagurile Ungariei și ale Ținutului Secuiesc

Catinca Giosanu 16.05.2022, 23:14

Jucătorii naționalei României au iscat un adevărat scandal după ce au cântat “imnul Ţinutului Secuiesc”. Scandalul imnului secuiesc a ajuns până în Parlamentul României. De parcă nu era de ajuns ce s-a întâmplat, luni s-a aflat că unul dintre tricolori a purtat o cască pe care erau imprimate steagul Ungariei și steagul Ținutului Secuiesc.

Toke Zoltan, criticat de președintele FRH

La începutul lunii, naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 4-2 (2-0, 1-2, 1-0), în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă. Hocheiștii români de origine magheară au cântat împreună echipa câștigătoare și cu fanii care au asistat la meci așa-zisul imn al Ținutului Secuiesc. Acest lucru i-a enervat la culme pe oficiali.

Ce s-a întâmplat la partida de hochei nu face cinste sportului românesc.”, au transmis reprezentanții Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Luni, s-a aflat că portarul naționalei României, Toke Zoltan, a purtat o cască pe care apărea atât steagul Ungariei, cât și cel al Ținutului Secuiesc.

”Sunt amărât și foarte mâhnit”

Președintele FR de Hochei a fost foarte deranjat de faptul că jucătorii din naționala României au cântat imnul „Ținutului Secuiesc”. El a vorbit și despre gestul pe care l-a făcut portarul Toke Zoltan.

Sunt amărât și foarte mâhnit. Nu pot înțelege cum un jucător care a mers să reprezinte România la Campionatul Mondial poate purta asemenea însemne pe echipamentul României. Federația română le-a dat căști, dar portarii folosesc căștile lor de la echipele de club. Le e greu să se acomodeze cu unele noi.

Nu știu cum i-a scăpat acest aspect supervizorului Federației Internaționale. Jucătorii nu pot purta pe echipament alte însemne decât cele avizate în manualul competiției.”, a declarat Alexandru Hălăucă, potrivit gsp.ro.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a trimis deja Corpul de Control la FRH, conform  prosport.ro. Aceștia din urmă vor analiza toate documentele federației, pentru a stabili cine este vinovat în acest scandal.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622