Prelungirea contractului lui Jurgen Klopp “negociată” în bucătărie. Cine e femeia care a pus piciorul în prag, iar neamțul și-a prelungit contractul cu Liverpool

Olteanu Ștefan 30.04.2022, 09:29
Prelungirea contractului lui Jurgen Klopp “negociată” în bucătărie. Cine e femeia care a pus piciorul în prag, iar neamțul și-a prelungit contractul cu Liverpool

Pe 28 aprilie, Liverpool a anunțat în mod oficial prelungirea contracului lui Jurgen Klopp (54 de ani) pentru încă două sezoane, până în iunie 2026, iar potrivit tehnicianului german, mutarea a fost „negociată” inițial în bucătărie. Se pare că persoana decisivă în luarea deciziei a fost soția lui Jurgen Klopp, Ulla Sandrock (47).

„Ne-am așezat în bucătărie și ea a spus asta. Ca un soț bun, ce faci când soția vrea să rămâi?”. Prelungirea contractului lui Jurgen Klopp, „negociată” în bucătărie

Jurgen Klopp a dat răspunsul final la oferta cormoranilor, pe 28 aprilie, când a semnat o nouă înțelegere valabilă până în iunie 2026, însă prelungirea contractului a fost „negociată” anterior în bucătărie de tehnicianul neamț.

Inițial, familia Klopp căzuse de acord să rămână la Liverpool până în 2024. Totuși, se pare că soția antrenorului, Ulla Sandrock, s-a acomodat în Anglia și nu își mai dorește să plece peste doi ani.

Astfel, a avut o discuție cu soțul ei în bucătărie și i-a transmis că poate semna prelungirea pe Anfield Road. De aici au început negocierile dintre Jurgen Klopp și Liverpool, după cum a dezvăluit chiar tehnicianul.

Asta, desigur, nu are nimic de a face cu dragostea mea pentru club. Dar, când am semnat fosta prelungire de contract, până în 2024, a fost o înțelegere privată cu persoana alături de care am semnat cel mai important contract al vieții, soția mea, Ulla. După care a început din nou. Ne-am așezat la masa din bucătărie și Ulla a zis: „Nu ne văd plecând în 2024”. Și eu am fost ceva de genul: „Ce?!”. După care ea a continuat: „Nu, serios, cu toți oamenii ăștia din jur”. Așa a început totul și atunci am spus că trebuie să ne gândim”, a dezvăluit Jurgen Klopp, potrivit liverpoolfc.com.

Liverpool poate câștiga tot în sezonul 2021 – 2022. Ce le-a transmis Jurgen Klopp fanilor. „Poate vom putea și mai mult”

Liverpool este pe locul secund în Premier League, la un punct în spatele lui Manchester City. „Cormoranii” luptă din greu în încercarea de a cuceri campionatul în Anglia și în acest moment obiectivul încă poate fi îndeplinit.

În UEFA Champions League, Liverpool e cu un pas în finală, după ce a învins cu 2-0 în manșa tur a semifinalei cu Villarreal, pe Anfield.

De asemenea, „cormoranii” au cucerit deja Cupa Ligii Angliei, iar în finala Cupei Angliei vor juca pe 14 mai, împotriva lui Chelsea.

Dacă va reuși să câștige patru trofee la finalul acestui sezon, performanța clubului ar fi una istorică. Totuși, Jurgen Klopp crede că poate aduce și mai mult pe Anfield.
Întrebat dacă aceasta este cea mai bună perioadă a echipei din „timpul vieții noastre”, neamțul a răspuns:

Să sperăm că nu! Poate că vremea vieții noastre va veni și poate că va fi și mai bună. Dar, da, este un moment foarte bun. Am spus-o de câteva ori, este absolut minunat să fii fan Liverpool în acest moment. Cred că știm cu toții asta. Cu toții iubim și apreciem clubul”, a mai transmis Jurgen Klopp, în primul interviu acordat după semnarea prelungirii.

Champions League, titlul în Premier League, Cupa Ligii Angliei, Mondialul Cluburilor și Supercupa Europei, acestea sunt trofeele cucerite de Klopp pe banca lui Liverpool.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622