Joaquin a dovedit o dată în plus că își merită pe deplin locul în istoria celor de la Betis Sevilla. La aproape 41 de ani, mijlocașul de bandă și căpitanul andaluzilor a reușit să își conducă echipa spre un nou trofeu în Cupa Spaniei, la 17 ani distanță de la ultima astfel de perfomanță.
Betis Sevilla a învins Valencia în finala ediției din acest an din Copa del Rey, așa cum este cunoscută competiția în Spania. După primele 90 de minute, scorul înregistrat pe tabela de marcaj a fost 1-1. Borja Iglesias a deschis scorul pentru Betis în minutul 11 după un assist venit de la Hector Bellerin. Valencia a egalat în minutul 30, grație golului marcat de Hugo Duro din pasa lui Ilaix Moriba.
Egalitatea s-a menținut și după cele două reprize de prelungiri, astfel că soarta acestei ediții de Cupa Spaniei a fost decisă în urma loviturilor de departajare. Joaquin, care a fost introdus pe teren în minutul 86 în locul lui Juanmi, și-a transformat penalty-ul, cum de altfel au făcut și toți ceilalți jucători ai lui Betis. Diferența a fost făcută de ratarea lui Yunus Musah, iar formația din Sevilla a câștigat trofeul.
Interesant de remarcat este că Joaquin a ajuns la a treia Cupă a Spaniei cucerită în carieră și a doua cu Betis Sevilla. Între aceste două reușite, fostul internațional spaniol a câștigat acest trofeu chiar cu Valencia, echipă pe care a învins-o sâmbătă seară. Se întâmpla la finalul sezonului 2007-2008. Aceste trei Cupe ale Spaniei sunt singurele trofee cucerite de Joaquin în lunga sa carieră de fotbalist.
Jucătorul care a bifat 52 de selecții în naționala Spaniei și a marcat 4 goluri a fost extrem de emoționat după finalul meciului. La conferința de presă, el chiar a izbucnit în lacrimi în momentul în care a explicat cât de mult înseamnă această performanță pentru clubul său de suflet.
Cred că munca din acest an și din anii trecuți s-a văzut astăzi. Am crescut ușor și am obținut un rezultat prestigios. Avem un sezon grozav și toți fanii noștri merită această bucurie. Felicitări de asemenea celor de la Valencia care ar fi putut câștiga acest trofeu. Loviturile de departajare sunt o loterie. Dar noi am meritat victoria.
Este normal să plâng după acest moment. A trebuit să ne reprimăm emoțiile în ultimele zile. Acum ne vom bucura de acest moment și dedic această victorie tuturor oamenilor care ne-au ajutat. Acelora care nu sunt văzuți zi de zi. Și, desigur, familiei și părinților mei”, a spus Joaquin după meci.
Betis Sevilla traversează într-adevăr un sezon excelent și în La Liga. Cu 5 etape rămase de disputat, alb-verzii se află pe locul 5, poziție de Europa League, la 4 puncte în spatele celor de la Atletico Madrid, cei care se află pe poziția a patra, ultima care asigură prezența în ediția viitoare de UEFA Champions League.
Joaquin a fost crescut la juniorii lui Betis Sevilla și a evoluat la clubul andaluz pentru cea mai mare parte a carierei sale. El a mai avut experiențe la Valencia, Malaga și Fiorentina.
FC Barcelona urcă pe locul 2 în Spania. Victorie chinuită pentru catalani în fața lui Real Sociedad