Hagi, Stanciu, Tătărușanu, Rațiu și Mircea Lucescu continuă aventura în Europa League! Echipele lor au reușit calificărea în faza optimilor de finală din cea de-a două competiție continentală intercluburi ca importanță, la capătul unor partide electrizante.
Mijlocașul celor de la Slavia Praga, Nicolae Stanciu (27 de ani) a făcut un meci extrem de bun împotriva fostei campioane a Angliei, Leicester City, chiar pe terenul acesteia. A fost titular, iar în minutul 49 a oferit o centrare excelentă, cu piciorul stâng (considerat mai slab) pentru Lukas Provod, care avea să deschidă scorul. Internaționalul român a fost extrem de activ pe faza de construcție, iar pasele sale au avut o precizie foarte bună. Ceva ce nu vedem prea des, din păcate, la echipa națională.
Nicolae Stanciu a fost primul jucător de la Slavia Praga schimbat, dar nu pentru că a jucat slab, ci din motive tactice. La scorul de 0-1. Brandon Rogers a introdus pe teren dintr-un foc trei jucători. Astfel, Trpisovksy a trebuit să replice. Soluția a fost închiderea mijlocului terenului, acolo unde Stanciu este cunoscut pentru faptul că rămâne rapid fără „benzină”. Finalul de meci a fost unul de anduranță și suferință pentru Slavia Praga, care s-a apărat excelent. Ba mai mult, a reușit să mai puncteze o dată, prin Abdallah Sima, în minutul 79, stabilind scorul final: Leicester – Slavia 0-2. În tur, în Cehia, scorul a fost egal 0-0.
Al doilea și ultimul fotbalist român implicat în calificarea formației sale în optimile de finală ale Europa League a fost Ianis Hagi. Mijlocașul a fost titular în partida de acasă cu Antwerp, însă nu a reușit să se facă remarcat. A reușit câteva driblinguri și câteva șuturi spre poartă, însă fără efectul dorit. A fost schimba în minutul 71, la scorul de 3-2 pentru echipa sa. Scorul final avea să fie 5-2. În tur, Rangers se impusese cu 4-3.
Formația antrenată de Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, s-a calificat și ea în „optimi” după un meci de suferință, la Brugge. A fost dominată clar de fosta campioană a Belgiei, însă a reușit să câștige cu 1-0, după ce în tur fusese egal, 1-1. Ca amănunt statistic, la șuturi spre poartă, Brugge a spulberat-o pe Dinamo Kiev: 18-6!
Alți doi români, Ciprian Tătărușanu și Andrei Rațiu au fost doar rezerve pentru AC Milan, respectiv Villarreal. Milan a remizat acasă cu Steaua Roșie Belgrad, scor 1-1, după 2-2 în tur. „Submarinul galben” s-a impus cu scorul de 2-1, acasă, împotriva celor de la Salzburg, după ce câștigaseră și în tur, cu 2-0.