Decizia de ultimă oră luată de Andrei Vlad după ce a intrat în digrația lui Becali: „A semnat”

Gabriel-Alexandru Ioniță 29.03.2022, 19:56
Decizia de ultimă oră luată de Andrei Vlad după ce a intrat în digrația lui Becali: „A semnat”

Andrei Vlad a luat o decizie extrem de importantă pentru viitorul său după ce a fost trecut pe linie moartă de Gigi Becali la FCSB. Portarul în vârstă de 22 de ani a gafat decisiv la singurul gol al meciului pierdut de FCSB în deplasare cu FC Argeș pe finalul sezonului regulat.

Din acel moment, Becali a ordonat ca internaționalul de tineret să nu mai fie folosit, iar Toni Petrea s-a conformat. Andrei Vlad nu a mai fost nici măcar inclus în lot la ultimele două meciuri, iar locul său în poartă a fost luat de Ștefan Târnovanu, care a avut evoluții foarte bune.

Andrei Vlad a semnat un contract cu firma de impresariat a fraților Becali

În acest context, este destul de complicat pentru Andrei Vlad să revină în poarta echipei roș-albastre, aspect semnalat recent și de Mihai Stoica. Astfel, el și-a luat o măsură de precauție, pentru a se asigura că nu va avea probleme în a-și găsi o nouă echipă, în cazul în care se va pune problema de așa ceva în viitorul apropiat.

Andrei Vlad a semnat un contract cu firma de impresariat a fraților Becali. Aceasta este poate cea mai bună din România în acest moment, după ce în ultimul an a intermediat transferurile lui Dennis Man la Parma, ale lui Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan la Galatasaray sau împrumutul lui Valentin Mihăilă la Atalanta.

Informația a fost confirmată de Giovanni Becali. Acesta și-a manifestat încrederea în calitățile portarului de la FCSB, dar și legat de faptul că o să treacă într-un timp scurt peste perioada nefastă de la echipa roș-albastră.

Da, Andrei Vlad a semnat cu firma noastră. Credeți că eu dorm? Este un portar în care noi avem mare încredere și care va trece cât de curând și peste această perioadă mai dificilă”, a spus acesta potrivit Fanatik.

Gigi Becali a revenit deja la sentimente mai bune față de portarul său

Rămâne de văzut dacă Gigi Becali va fi influențat în vreun fel de acest eveniment. Recent, patronul vicecampioanei a dat impresia că a revenit la sentimente mai bune față de Andrei Vlad. El a explicat că nu a dorit să îl pedepsească pe acesta după acea greșeală. Ci, din contră, a încercat să îl ferească de eventuala presiune venită din partea suporterilor.

Am văzut comentarii. Pe Andrei Vlad l-am protejat de galerie, de aia nu l-am luat în lot. Nu l-am pedepsit pe săracul băiat cu nimic. Am zis mai bine să nu-l luăm în lot, pentru el, să-l protejăm. Eu nu sunt supărat pe omul care greșește, dar trebuie să-i spui că greșește! Sunt supărat când face o chestiune voită!

Când va intra în poartă, o să-i fie mintea la poartă. Am vorbit cu el, i-am spus de Arlauskis, că e disperat. Și când e mingea la poarta adversă e disperat! Când vrei să faci actorie în poartă, iei goluri”, a spus Gigi Becali recent la Pro X.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622