Nu mă voi hazarda într-un elogiu pentru Cosmin Contra, știu că nu i-ar plăcea nici lui să fac asta în astfel de momente, la cum îl cunosc va fi sigur de titlu doar la ore bune după ce și calculele matematice, și fluierul ultimei etape, se vor fi dus.
Dacă va deveni campion în Arabia Saudită, și sunt sigur că va reuși, vor fi alții care să-și amintească de faptul că e un antrenor foarte bun. Că va fi primul titlu pentru Al Ittihad după mai bine de un deceniu, că a putut ce au putut foarte puțini, detaliile merituoase ale unei performanțe.
Doar că filmarea devenită virală, cu șutul în fund prietenos, din miezul unei explozii de bucurie după victorie, mi-a amintit și ar trebui să ne amintească tuturor ce fel de tehnician e Cosmin Contra.
Contra e un antrenor cu trei mandate în fotbalul spaniol până acum, inclusiv La Liga. Doar pentru că a jucat în Spania? Păi, în logica asta, de ce nu avem alți foști jucători români, deveniți antrenori, pe același traseu, după experiențe ca fotbaliști în zona iberică?
Mai mult decât atât, Cosmin Contra e un antrenor de spirit. Un selecționer al României care a venit după o perioadă incoerentă ca joc și rezultate la națională, aducând atât o fierbere pozitivă, o energie de vestiar incadescent necesară saltului la alt nivel, cât și, puțini cunosc asta, o logică și o rigurozitate în gestionarea pregătirii, o metodică a eficienței și a bucuriei de a juca, în același timp.
De ce nu a reușit mai mult la națională? De ce nu au reușit nici Daum sau Rădoi? Aici deja e o discuție amplă. E nevoie de un tratat profund pentru a discerne și a rezolva. Dar cum timpul nu are răbdare, cu atât mai mult la națională, lui Edward Iordănescu îi va fi dat să descopere tratatul virtual în timp ce are grijă să facă totul pentru a reuși el mai mult decât ceilalți.
Ceea ce reușește acum Cosmin Contra readuce în discuție o polemică întoarsă pe toate părțile. Cel fel de fotbal e în Arabia Saudită? Cum și la cel nivel îl putem aduce în comparație cu Europa?
Pe de o parte avem adepții variantei “țările arabe, ligi de veterani expirați” și “antrenori care merg după bani, trofee fără relevanță”. Pe de altă parte, avem câteva repere care ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva “cămilele” despre care se spunea că le antrenează românii acolo sunt mai reale în fotbalul nostru.
Șutul în fund pe care Contra îl dă propriului jucător are o semantică aparte. Asta pentru că e o imagine elocventă a stilului de antrenor de spirit pe care îl întrupează românul. Un prieten extraordinar pentru jucători și membrii staff-ului, un frate mai mare la nevoie, dar un tehnician fără compromisuri când vine vorba de agenda tehnică și tactică. Cum se spune prin tribune: “e băiat bun, dar dat naibii”.
Iar semantica nu se oprește aici. Contra are talentul de a da șuturi în fund la propriu celor din jur, tocmai în momentele-cheie ale vieții și carierei lor. Nu voi exemplifica, am o listă lungă, dar nu și acceptul lui Cosmin Contra pentru exemple. El e un altruist prin definiție, dar nu un practicant al generozității sterile, ci un mobilizator care intervine, proactiv și energic. Face asta și în viața de zi cu zi, dincolo de stadion, dar mai ales în fotbalul care îl mistuie. Face asta în fiecare zi și firesc, pentru că așa e construit, pur și simplu.
Și pentru că fotbalul îl mistuie, da, face greșeli. Poate îi scapă înjurături, poate nu e tocmai estetică manifestarea lui pe bancă, dar nu statuie îți cumperi și nici misionar al codului bunelor maniere pe bancă și în jurul ei, atunci când îl angajezi pe Contra. Ci un antrenor foarte bun care trăiește fotbalul prin fiecare fibră.
Iar ca suporter, îl vrei pe Simeone în postura șefului de galerie pe final de meci câștigat, nu o variantă de ceară cu justificări aride și inutile după remiză.