Momente emoționante cu Vătăjelu după meciul de la Mioveni. Jucătorul Universității Craiova a izbucnit în lacrimi când a vorbit despre Ucraina: „Am și eu familie”

Gabriel-Alexandru Ioniță 02.03.2022, 19:48
Momente emoționante cu Vătăjelu după meciul de la Mioveni. Jucătorul Universității Craiova a izbucnit în lacrimi când a vorbit despre Ucraina: „Am și eu familie”

Bogdan Vătăjelu a fost extrem de emoționat după victoria Universității Craiova de la Mioveni, scor 3-0. Fundașul lateral al oltenilor nu și-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care a fost întrebat de situația din Ucraina.

Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a purtat tricouri speciale la acest meci pentru a-și arăta solidaritatea pentru poporul ucrainean, greu încercat în aceste zile. Pe acestea erau trecute, sub numele jucătorilor, numele orașelor din Ucraina care sunt bombardate în această perioadă.

Bogdan Vătăjelu a vorbit în lacrimi despre războiul din Ucraina

Întrebat despre acest subiect, Bogdan Vătăjelu a fost vizibil emoționat și chiar a început să plângă. El a explicat că îi este foarte greu să privească imagini la televizor cu ce se întâmplă în Ucraina, pentru că și el are copii și nu concepe cum alți copii să fie nevoiți să treacă prin asemenea momente.

În prima repriză au fost puțin mai greu de desfăcut. Am marcat primul gol, apoi rapid pe al doilea și după au lăsat spații mai mari. Mai puteam să marcăm în acest meci. (n.r. Despre faza la care cei de la Mioveni au cerut penalty) Eu am dat în minge, dar cred că un arbitru se poate gândi să dea sau nu. Aș zice că nu a fost penalty pentru că am lovit și mingea, dar poate că alt arbitru ar fi dat penalty. Cred că s-a arbitrat destul de corect.

Asta este fața noastră. Dacă nu era, nu puteam ajunge la această serie. Cred că am avut și puțin ghinion dacă ne uităm în trecut. Probabil că eram mult mai sus și altfel se vorbea de noi. Așa ne place nouă, să ne trezim când suntem jos. Asta nu e ok.

Ne dorim să continuăm pe aceeași linie, cu victorii. Pe cine vom încurca, vom vedea. Matematic, mai sunt șanse la campionat, dar este puțin cam greu. Ne dorim să câștigăm meciuri și să prindem un loc de Europa.

Eu evit să mă mai uit pe rețelele de socializare, pentru că de când am copii, familie, mi-e puțin cam greu să mă uit. Încerc să nu plâng, dar mi-e greu pentru că am familie și mă uit cum fug alții din țara lor”, a declarat Bogdan Vătăjelu la finalul meciului de la Mioveni.

Jovan Markovic a fost eroul Universității Craiova la Mioveni

Jovan Markovic a reușit o „dublă” la Mioveni și a anunțat că poate da un randament chiar și mai bun decât acesta. Tânărul atacant al oltenilor este convins că Universitatea Craiova va arăta și mai bine în momentul în care vor reveni pe teren jucătorii accidentați.

Ne bucurăm că am reușit să câștigăm meciul. Am marcat, mă bucur și sper să o țin tot așa. Îmi fac jocul așa cum trebuie. Dacă marchez, bine, dacă nu, sper să joc cât mai bine. Pot mult mai mult și sper să nu se termine până la sfârșitul campionatului. Ne lipsesc foarte mulți jucători, când își revin o să fim și mai buni. Am pierdut ușor câteva puncte, dar asta este, sper ca în play-off să fie mai bine.

(n.r. Despre situația din Ucraina) Este un sentiment foarte urât, nu ne așteptam să fie chiar așa. Sperăm să se termine cât mai repede și le urăm sănătate celor din Ucraina”, a spus și Jovan Markovic.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622