Lovitură grea primită de Novak Djokovic după Australian Open 2022. Fostul său antrenor, declarație controversată

Radu Bordei 31.01.2022, 09:32
Lovitură grea primită de Novak Djokovic după Australian Open 2022. Fostul său antrenor, declarație controversată

Australian Open 2022 trebuia să fie momentul în care Novak Djokovic trebuia să se înscăuneze drept cel mai bun din istorie, singurul tenismen cu 21 de titluri de Grans Slam. Sârbul era la egalitate cu Roger Federer și Rafa Nadal, dar liderul mondial era mare favorit la Melbourne.

Cu toate acestea, scandalul uriaș în care a fost implicat și faptul că s-a trezit expulzat, i-a răpit sârbului această șansă. Iar acesta a trebuit să urmărească de la televizor cum tocmai rivalul lui, Rafael Nadal, se impune la Melbourne și a devenit cel mai titrat tenismen din istorie. 

Performanța istorică realizată de Nadal la Australian Open 2022. „Este jucătorul cel mai de succes din toate timpurile”

La 35 de ani, Rafa Nadal a revenit formidabil, după aproape jumătate de an de absență, din cauza accidentărilor. Ibericul a arătat o formă bună, iar în finală și-a depășit limitele. A fost condus cu 2 la 0, dar a revenit formidabil, în fața numărului 2 mondial, Daniil Medvedev. După 5 ore și jumătate de de tenis intens, Nadal a pus mâna pe al 21-lea trofeu de Grand Slam, record absolut. Spaniolul a fost felicitat chiar de fostul antrenor al lui Novak Djokovic, marele Boris Becker.

A fost o zi făcută pentru istoria tenisului. Nu ne așteptam ca Nadal să ajungă în această postură în urmă cu două săptămâni. Era în formă, a câștigat turneul de la Melbourne, ca o pregătire pentru ce avea să urmeze. Să nu uităm că a fost accidentat atât timp, iar acum a revenit și i-a depășit pe Roger și Nole. Știu că se tot zice că Rafa este regele zgurii, dar a câștigat pe toate surpafețele, s-a impus în fiecare turneu de Grand Slam de cel puțin două ori. Este cel mai de succes jucător al tuturor timpurilor, putem spune asta tare și clar”, a spus Becker, pentru Eurosport

Djokovic a trecut peste rivalitate și l-a felicitat pe Nadal

Chiar dacă a fost momentan depășit în clasamentul all-time al turneelor de Grand Slam câștigate, Novak Djokovic a avut puterea de a-l felicita pe Rafael Nadal pentru performanța obținută. Djokovic a dat astfel dovadă de fair-play. Mai ales că relațiile dintre cei doi sunt puțin încordate în ultima perioadă.

Felicitări lui Rafael Nadal pentru turneul de Grand Slam cu numărul 21. O performanță incredibilă. Spiritul său de luptător a făcut din nou diferența. Medvedev a dat totul pe teren și a jucat cu pasiune și determinare, așa cum așteptam toți să se întâmple”, a scris Djokovic.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622