Boloni, făcut praf de Mihai Stoica: „Nu cred că a văzut un meci al naționalei. A făcut bine Federația”. Ce l-a deranjat pe managerul de la FCSB

Gabriel-Alexandru Ioniță 26.01.2022, 22:13
Boloni, făcut praf de Mihai Stoica: „Nu cred că a văzut un meci al naționalei. A făcut bine Federația”. Ce l-a deranjat pe managerul de la FCSB

Conferința de presă susținută de Ladislau Boloni miercuri l-a scos din minți pe Mihai Stoica. Managerul general de la FCSB a fost deranjat de faptul că antrenorul de 68 de ani a spus că nu a remarcat niciun jucător în meciul recent dintre FCSB și CFR Cluj și de faptul că își asumă excesiv meritele pentru descoperirea unor jucători importanți.

Mihai Stoica, declarații extrem de dure la adresa lui Ladislau Boloni

De asemenea, Stoica i-a reproșat lui Boloni și că nu este conectat la fotbalul din România, dar și că nu se exprimă foarte fluent în limba română. Astfel, deși inițial a fost un susținător al lui Loți la națională, Mihai Stoica a salutat acum decizia FRF de a nu-l numi pe acesta în funcția de selecționer.

Culmea e că duminică un jucător chiar a arătat ceva special, o evoluție specială. Eu cred că Boloni n-a văzut meciul FCSB – CFR. O declarație atât de anapoda după meciul ăsta, un meci de pus în ramă.

După ce am văzut acum, cred că a făcut bine Federația. Cine e Defour? Să te lauzi că ai fost antrenorul lui Defour. Vorbești de Rădoi, descoperirea ta? Ronaldo? Când vezi un jucător fenomenal, normal că-l promovezi. Ok, a avut rezultate extraordinare, dar nu cred că era cazul ca să pierzi zeci de minute ca să vorbești despre tine că ai avut zeci de meciuri în națională, nu are nicio relevanță.

Când am bătut noi 3-0 pe Luxemburg, că nu mai țin minte?! Nu cred că știe, nu cred că a văzut un meci al echipei naționale. Iar tu să spui că n-ai văzut un jucător talentat după FCSB – CFR, înseamnă că ai avut alte preocupări. Cred că au ales bine cei de la Federație. Eu am crezut că Boloni e ăla mai vechi, nu ăsta de acum.

Tu când vorbești de recompense, zici că ești în filme western. În loc de salariu, spui recompense. În loc de slăbiciune, spui feblețe. Dacă tu vrei selecționer român, adu selecționer român care gândește în românește, nu care gândește în franceză sau maghiară. Eu, din ce am văzut, pare că traduce, d-aia vorbește cu greutate. N-o zic ca o ironie. Pur și simplu îl văd cu un delay foarte mare. Defour? Să fim serioși! Ce treabă ai cu Fellaini? A debutat în 2006 cu Steaua, nu era antrenor el la Standard Liege”, a spus Mihai Stoica la Telekom Sport.

Declarațiile care i-au stârnit furia managerului general de la FCSB

Ladislau Boloni a lăsat de înțeles că nivelul fotbaliștilor din România este unul mediocru în acest moment și a spus explicit că nu poate nominaliza niciun jucător român talentat. De asemenea, el a făcut referire la o victorie a României contra celor din Luxemburg, care s-a petrecut în martie 2007.

Lotul echipei naționale, eu nu am curajul să afirm că-l cunosc 100%. Dar cam știu posibilitățile acestei echipe. Și afirm că echipa națională a României poate să facă un meci deosebit de bun, că imediat să clacheze. Ce mă deranjează pe mine este că ne inflamăm când batem pe Luxemburg cu 3-0. Eu cunosc mirosul vestiarului din Occident, pretențiile să ajungi acolo. Eu văd ce ar fi vrut să le spun.

Ce sunt sau ce ar putea să devină. Văd calitățile unora. Tot timpul căutam într-un jucător o singură calitate. Una singură, dar care să fie de nivel internațional. Astăzi, din păcate, în echipa națională a României, tristețea este că în fotbalul românesc, și să mă ierte jucătorii, nu găsești un jucător talentat. Sau, cel puțîn, nu găsesc un jucător talentat după aprecierile mele.

Ultimii jucătorii de anvergură au fost Cristi Chivu și Adrian Mutu. Nu e o problema să lucrez cu jucătorii pentru că știu exact ce trebuie să facă. De exemplu Răzvan Marin, că el să ramâna la Ajax Amsterdam, să nu plece de acolo. Știu ce îi lipsește. Este acel fundaș care evoluează în Spania, Andrei Rațiu, am avut norocul să dau jucători și îi simt.

Jucătorii sunt mai puțin vinovați. Cine îi antrenează? Ce fel de aer au respirat acești oameni? Responsabilitatea principală cade pe noi, pe educatori. Cum ne educăm copiii, așa se comportă. E mai greu cu generația nouă, dar te adaptezi. Cauți, trebuie să găsești soluții. Politica sportivă românească cred că este greșită”, a spus Boloni, printre multe altele, la conferința de presă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622