Xavi a cerut ca Dembele să plece de la Barcelona. Spiritele s-au încins la fosta campioană a Spaniei

Gabriel-Alexandru Ioniță 16.01.2022, 19:30
Xavi a cerut ca Dembele să plece de la Barcelona. Spiritele s-au încins la fosta campioană a Spaniei

Xavi Hernandez s-a săturat de situația tensionată care există de mai mult timp în jurul viitorului lui Ousmane Dembele. Francezul de 24 de ani a intrat în ultimele 6 luni de contract cu Barcelona și a refuzat mai multe oferte de prelungire a acesteia.

Xavi s-a săturat de discuțiile cu Ousmane Dembele și vrea ca francezul să plece de pe Camp Nou chiar în această lună

Ultima dată s-a întâmplat acest lucru chiar în această săptămână, iar Xavi și-a ieșit din minți. Potrivit celor de la as.com, fostul mare mijlocaș al Barcelonei a luat decizia de a renunța la Dembele încă din această perioadă de transferuri.

Antrenorul spaniol este de părere că francezului nu îi mai stă mintea sută la sută la echipa catalană. Așa că ar fi mai bine pentru toată lumea ca el să plece de pe Camp Nou chiar în următoarele două săptămâni.

Conform sursei citate, Xavi susține că Ousmane Dembele este influențat negativ de agentul său, care pune presiuni pentru ca extrema să obțină un contract cât mai mare. În schimb, impresarul susține că nu este vorba numai de bani în această situație.

Cum se apără impresarul lui Dembele

Moussa Sissoko a explicat că Dembele și apropiații săi nu sunt mulțumiți de modul în care se prezintă în prezent situația sportivă de la clubul catalan. De asemenea, ei sunt foarte deranjați de faptul că fotbalistul este forțat mereu la meciuri, în condițiile în care nu este complet refăcut după anumite probleme medicale. Ultima dată s-ar fi întâmplat acest lucru la scurt timp după ce campionul mondial din 2018 a revenit după infectarea cu SARS-CoV-2.

Se vorbește deseori despre bani când vine vorba despre prelungirea contractului lui Ousmane Dembele. Dar nu este vorba doar despre asta. Este vorba și despre felul în care este gestionată situația de zi cu zi. Este foarte dificil să prelungim din cauza felului în care este gestionată partea sportivă. Această grabă să fie introdus pe teren, fără antrenamente, imediat după revenirea după COVID”, a spus impresarul lui Ousmane Dembele potrivit mundodeportivo.com.

Chiar dacă cele două părți nu se pun de acord în această speță, este destul de clar pentru toată lumea că viitorul lui Dembele nu este pe Camp Nou. Plecarea sa pare inevitabilă, fie că se va produce în această lună, fie că se va produce la finalul sezonului.

Drum liber către Newcastle pentru campionul mondial

Xavi chiar a spus că îi este foarte greu să îl bage pe Dembele în teren în contextul dat. Antrenorul Barcelonei este convins că jucătorul francez va fi huiduit de proprii fani după ce a refuzat din nou să își prelungească înțelegerea.

Astfel, sunt șanse foarte mari ca Ousmane Dembele să ajungă în scurt timp la Newcastle. Afacere ce pare că ar fi benefică pentru toate părțile implicate.

„Coțofenele” s-ar întări masiv în lupta pentru evitarea retrogradării în Premier League, Dembele ar face rost de un salariu astronomic cel mai probabil, iar Barcelona ar primi o sumă de bani, aspect vital în acest moment în condițiile financiare existente la clubul blaugrana.

Bineînțeles, asta dacă mutarea se va realiza în această perioadă de transferuri. În caz contrar, Dembele ar urma să plece liber de contract la finalul acestui sezon.

Povestea lui Xavi Simons. Barcelona a considerat că nu are nevoie de puștiul-minune, dar PSG l-a titularizat înainte de a împlini 18 ani

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622