Al-Ittihad merge ceas în campionatul Arabiei Saudite, iar în ultima etapă a anului, formația antrenată de Cosmin Contra învins-o în deplasare pe Al Batin, scor 3-2. Este al 6-lea succes consecutiv obținut de Contra în campionat, care termină anul 2021 din postura de lider al clasamentului.
În ultima zi a anului, Al-Ittihad, echipa antrenată de românul Cosmin Contra, a învins-o pe Al Batin și a ajuns la 6 victorii consecutive în campionat.
Meciul nu a fost, însă, deloc ușor pentru Contra. Al Batin a început fulgerător meciul și a reușit să deschidă scorul după doar 5 minute, prin brazilianul Mauricio.
Însă, la doar trei minute distanță, același Mauricio a marcat din nou, în propria poartă. Brazilianul și-a înscris un autogol și a restabilit egalitatea de pe tabelă.
În repriza secundă, prima modificare de pe tabela de marcaj s-a produs tot în urma unui autogol al gazdelor. De data aceasta fundașul Mohammed Naji a fost ghinionistul de serviciu.
Al Batin nu s-a lăsat afectată de acest al doilea autogol și, în minutul 83, a reușit să restabilească egalitatea pentru a doua oară, prin Mohamed Rayhi.
Lovitura de trei puncte a fost dată de formația lui Cosmin Contra în prelungiri, mai exact în minutul 90+3, când Haroune Camara a primit o centrare bună din partea brazilianului Romarinho și a stabilit scorul final, 3-2 în favoarea lui Al-Ittihad.
صناعة برازيلية مُسجلة ⚽️?? pic.twitter.com/p8jj19jZLS
— نادي الاتحاد السعودي (@ittihad) December 31, 2021
A fost a 6-a victorie consecutivă obținută de Al-Ittihad în Arabia Saudită. În urma acestui ultim succes, echipa a adunat un total de 32 de puncte și conduce clasamentul. În spatele lui Al-Ittihad, la patru puncte distanță, se află Al Shabab.
În primul meci din 2022, formația lui Cosmin Contra va da piept cu Al Feiha, ocupanta locului 6 din clasament.
Tot în campionatul Arabiei Saudie se luptă și Costel Gâlcă. Fostul antrenor de la FCSB și Vejle a preluat-o pe Al-Hazem la începutul acestei luni, însă de atunci a încasat trei înfrângeri pe linie.
Astăzi, Gâlcă a fost la al doilea său meci din campionat pe banca lui Al-Hazem și a fost învins pe teren propriu, scor 0-1 Al Taee.
Și mai dureros este faptul că Al-Hazem a încasat golul înfrângerii în minutul 90+5, de la Knowledge Musona.
Al-Hazem are nouă meciuri la rând fără victorie și este ultima clasată din Arabia Saudită, cu doar 11 puncte după 15 etape.