Simona Halep (27 WTA) a pierdut surprinzător în fața Carolinei Garcia (76 WTA), în primul tur al turneului de la Doha, cu scorul de 4-6, 3-6. Revenită în România, Simo a fost așteptată acasă cu un cadou de 80.000 de euro.
Campioana României a suferit o eliminare prematură la Doha, motiv pentru care a revenit în România până la începerea următorului turneu. Simona Halep o să participe în perioada 9-20 martie la Indian Wells, în SUA.
Ajunsă acasă, Simona Halep a avut parte de o surpriză impresionantă. Hublot, compania de ceasuri de lux, i-a trimis două piese din noua colecție. Astfel, jucătoarea de tenis și soțul ei, Toni Iuruc, au primit fiecare câte un ceas exclusivist în valoare de 40.000 de euro.
Mulțumesc, Hublot”, a fost mesajul postat de Simona Halep pe Instagram.
Simona Halep iubește ceasurile, astfel că deține o adevărată colecție. Cel mai scump ceas al jucătoarei de tenis este un Hublot Big Bang One Click Saphire în valoare de 80.000 de euro. Simo este ambasador Hublot din 2016, însă a mai semnat și cu: Nike, Wilson, Banca Transilvania, Rexona, Avon, Dorna.
La un calcul simplu, rezultă 233.000 de euro, adică aproape un sfert de milion de euro!
Am toate modelele acasă”, recunoștea sportiva noastră, în urmă cu ceva timp
Pe lângă ceasurile de lux, Simona Halep mai deține și o colecție impresionantă de mașini. Se estimează că are în garaj peste un milion de euro.
Simona Halep (27 WTA) a participat în această perioadă la turneele de la Dubai și Doha. Dacă la primul dintre acestea Simona a avut un parcurs destul de bun, la Doha a fost eliminată chiar în primul tur.
În cadrul celor două turnee, Simona a fost însoțită de un fizioterapeut, un preparator fizic și un partener de antrenament. Imediat după Australian Open, Halep a luat o decizie surprinzătoare, renunțând la colaborarea cu antrenorii Daniel Dobre și Adrian Marcu. Totuși, lipsa unui antrenor se pare că a fost resimțită de campioana noastră.
În ciuda faptului că intenționa să evolueze în continuare fără antrenor, Simona pare că s-a răzgândit după turneele de la Dubai și Doha. La revenirea în România, Simona a admis faptul că în curând va apela la serviciile unui antrenor. Întrebată dacă acesta ar putea fi Darren Cahill, constănțeanca a negat acest lucru, antrenorul australian colaborând deja cu altă jucătoare.
Momentan nu am niciun plan și nici nu m-am gândit, dar cu siguranță va apărea un antrenor în echipa mea, pentru că la nivelul acesta este greu fără antrenor, singură.
(Acest antrenor poate fi Darren Cahill?) Darren are o jucătoare acum și nu se pune problema de așa ceva”, a declarat Simona Halep.